În municipiul Iași vor fi construite în perioada următoare un număr de 151 de apartamente de tip ANL, dintre care 72 de apartamente pe strada Smârdan și 79 de apartamente pe strada Fântânilor. Anunțul a fost făcut joi, într-o conferință de presă, de primarul Mihai Chirica, care a precizat că Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) a semnat în cursul acestei săptămâni contractul privind demararea celor două investiții. ”Contractul pentru cele 72 de apartamente din strada Smârdan nr. 1-18 a fost semnat de ANL cu firma SC Construcții Unu SA Iași, în timp ce contractul pentru cele 79 de apartamente din strada Fântânilor nr. 35-41 s-a semnat cu firma SC Iasicon SA Iași”, a declarat edilul, care a menționat că în ceea ce privește cele două investiții, municipalitatea are doar rolul de a pune la dispoziție terenul și utilitățile. Cel mai probabil, construcția celor 151 de apartamente ANL ar putea începe în primăvara anului viitor, durata de finalizare a investiției fiind de 24 de luni. Locuințele ar urma să fie construite prin credit ipotecar și nu închiriate. Astfel, pentru a putea cumpăra o locuință ANL prin credit ipotecar, o persoană va trebui să parcurgă mai multe etape. Prima dintre acestea constă în completarea unei cereri tip de către solicitant, care ulterior va trebui să fie trimisă ANL. În continuare, agenția va prezenta solicitantului amplasamentele pe care urmează să fie ridicate locuințele, după care acesta va trebui să se prezinte la una dintre băncile finanțatoare, în vederea întocmirii dosarului de solvabilitate. După semnarea contractul de construire între beneficiar și constructor, documentul va trebui să fie autentificat la notariat, acesta constituind, practic, actul de proprietate al locuinței. În final, solicitantul va trebui să încheie la bancă contractul de credit, după care să achite avansul pentru cumpărarea locuinței, care va fi stabilit de comun acord cu instituția financiară. Potrivit legii, persoana care solicită un credit trebuie să fie angajată cu contract de muncă pe o perioadă nedeterminată, iar prin veniturile pe care le obţine (la nivel de familie) să poată garanta rambursarea creditului solicitat. Construcția blocului nu va începe decât după ce 85% din contractele pentru achiziția unei astfel de locuințe vor fi încheiate. În urma contractării creditului se va aplica o ipotecă de gradul III, respectiv va fi ipotecat apartamentul care va fi construit. În momentul în care se începe construcţia se consumă avansul dat de beneficiar, iar, apoi, etapizat, se vor lua banii din creditul obţinut. La sfârșitul lunii august, Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) a inclus municipiul Iași pe lista de priorități privind construcția de locuințe pentru tineri. Potrivit reprezentanților agenției, în perioada următoare, la Iași se intenționează construcția unui număr de 450 de locuințe ANL pentru tineri, o parte însemnată a acestora urmând să fie destinate specialiștilor din domeniul medical. După cum a declarat primarul Mihai Chirica, locațiile prevăzute pentru construcția acestor imobile sunt cele din Grădinari, unde urmează să fie ridicate două blocuri cu un total de 64 de apartamente, și Moara de Vânt. (E.M.)