Preşedintele Klaus Iohannis a avizat joi cererea DNA de începere a urmării penale în cazul fostului ministru al Afacerilor Interne Petre Tobă, acesta fiind acuzat de favorizarea făptuitorului în dosarul privind fapte de corupţie la DIPI.
„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis joi, 8 septembrie a.c., Ministrului Justiţiei cererea de urmărire penală a domnului Tobă Petre, Ministrul Afacerilor Interne în perioada noiembrie 2015 – septembrie 2016, pentru faptele ce fac obiectul Dosarului penal nr. 280/P/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei, urmând a se proceda conform legii, având în vedere solicitarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 109 alin. (2) din Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi Deciziei Curţii Constituţionale nr. 270/2008”, potrivit unui comunicat de presă emis de Administraţia Prezidenţială.
De asemenea, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înştiinţat cu privire la formularea acestei cereri, potrivit sursei citate.
Procurorii anticorupţie au cerut în urmă cu o săptămână preşedintelui României încuviinţarea începerii urmării penale pentru fostul ministru al Afacerilor Interne Petre Tobă. DNA susţine că la data de 01 aprilie, în calitate de ministru al Afacerilor Interne, Petre Tobă ar fi refuzat să declanşeze declasificarea parţială a unor documente solicitate de anchetatori în dosarul în care Gabriel Oprea a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu în legătură cu cheltuieli din bugetul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă, cerera procurorilor vizând câteva paragrafe din ordine emise la nivelul ministerului.