Breaking News

Marius Vulpe (ANP): Supraaglomerarea este principala problemă a sistemului penitenciar

Supraaglomerarea a rămas principala problemă a sistemului penitenciar din România, a afirmat joi directorul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), Marius Vulpe.

„Așa cum știm cu toții, cifrele o spun și recunoaștem, nimeni nu ascunde, supraaglomerarea este principala problemă a sistemului penitenciar, și nu de azi, de ieri, ci dintotdeauna”, a spus Vulpe la o dezbatere cu privire la situația sistemului penitenciar.

O altă problemă majoră a sistemului penitenciar o reprezintă, după cum a subliniat el, deficitul de personal.

„Puteți urmări ce se întâmplă astăzi cu resursa umană din penitenciare, în condițiile în care avem o pierdere de o mie de angajați. (…) În condițiile în care pierd o mie de oameni, legal, prin demisii sau prin pensionare, se creează o problemă. Sigur, suntem într-un amplu proces de angajare a noi funcționari publici, dar care practic nu au experiență și procesul de integrare a lor și de formare va dura destul de mult, cel puțin șase luni”, a precizat directorul ANP.

Ministerul Justiției a organizat joi ultima dezbatere din seria întâlnirilor regionale care au avut ca obiectiv informarea și consultarea publicului cu privire la situația sistemului penitenciar din România. Discuțiile au avut ca scop identificarea de soluții pentru îmbunătățirea condițiilor de detenție și pentru reducerea în mod sustenabil a supraaglomerării din penitenciare.