Vara secetoasă a afectat recolta de porumb a UE

 

Vremea secetoasă din ultimele două luni a afectat culturile de porumb din Uniunea Europeană, astfel că recolta din acest an ar urma să fie aproape la fel de proastă ca și cea de anul trecut, transmite Reuters.

Firma de consultanță Strategie Grains intenționează să-și revizuiască estimările privind recolta de porumb în următorul său raport lunar, ce va fi publicat săptămâna viitoare, din cauza recoltelor slabe din principalele țări producătoare din UE precum Franța, România, Bulgaria și Polonia, a declarat analistul Benoit Fayaud. Potrivit acestuia, recoltele bune din alte state membre precum Ungaria, Italia, Austria și Slovacia nu vor face decât să atenueze declinul general.

În 2015, blocul comunitar a recoltat o cantitate de 57,4 milioane tone de porumb, în scădere față de recolta record de 75,7 milioane tone în 2014. În ultimul său raport, firma Strategie Grains și-a revizuit estimările privind recolta din acest an până la 60,6 milioane tone, de la 61,7 milioane tone anterior. De asemenea, săptămâna trecută Comisia Europeană și-a revizuit și ea estimările privind producția de porumb din acest an până la 62,5 milioane tone de la 65,5 milioane tone.

„În Franța culturile nu sunt foarte bune, în special în zona de vest a țării, din cauza vremii secetoase din ultimele două luni precum și din cauza condițiilor dificile din perioada de însămânțare”, a declarat Benoit Fayaud.

Traderii estimează că în acest an recolta de porumb a Franței, principalul producător de porumb al UE, va fi de aproximativ 12,5 milioane tone, cea mai mică recoltă înregistrată după cea din 2003, iar unii avertizează că o prelungire a vremii secetoase și în săptămânile următoare ar putea face ca rezultatul final să fie chiar mai mic. „Este posibil să scadă sub 12 milioane de tone dacă seceta continuă”, a declarat un trader.

Potrivit datelor oficiale, în 2015 Franța a recoltat 13,5 milioane tone de porumb.

În România, recoltatul porumbului este în derulare iar rezultatele variază de la o regiune la alta, a declarat Nicolae Sitaru expert la Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR). „Așa cum arată campania în prezent vom avea o producție similară cu cea de anul trecut însă nu trebuie să uităm că anul trecut a fost unul destul de prost pentru porumb”, a spus Sitaru. În 2015 recolta de porumb a României a scăzut cu 26% în ritm anul până la 8,9 milioane de tone în condițiile unei producții slabe de 3,5 tone la hectar.

În schimb, în Ungaria, potrivit celor mai recente estimări, recolta de porumb ar urma să crească în acest an până la 7,99 milioane tone, de la 6,6 milioane tone în 2015.