In functie de aspect, hemangioamele pot fi clasificate in: superficiale, profunde, cavernoase. De cele mai multe ori apar in primele doua saptamani de viata. In cazul hemangioamelor profunde, diagnosticul poate fi pus la cateva luni de la nastere.
Simptome
Se localizeaza cel mai frecvent la nivelul capului sau gatului, dar se pot localiza oriunde pe suprafata corpului. Hemangioamele infantile cu anumite localizari pot sa afecteze functionarea anumitor organe interne. Cele de la nivelul fetei pot afecta vederea, cele de la nivelul orofaringelui pot obstructiona caile aeriene sau cele de la nivelul anusului pot interfera cu eliminarea scaunului.
In cazul hemangiomului superficial, culoarea este rosu aprins, iar in cazul leziunilor mai profunde coloratia este albastruie. In primele trei luni de viata, hemangiomul atinge peste 80% din dimensiunea maxima, iar majoritatea se opresc din crestere in jurul varstei de doi ani.
Dupa ce se opresc din crestere, acestea incep sa involueze pana la varsta 10 ani. Majoritatea hemangioamelor infantile dispar fara sa fie necesar tratamentul lor. Vindecarea incompleta si fromarea unor cicatrici poate fi intalntina in hemangioamele de dimensiuni crescute.
Cauzele de aparitie a hemangiomului infantil
Datele statistice arata ca aproximativ 10 % din bebelusi dezvolta unul sau mai multe hemangioame. Adesea, acestea pot aparea in cazul bebelusilor cu greutate mica la nastere si care prezinta anumite caracteristici, cum ar fi:
• gen feminin
• piele alba
• nastere prematura
• varsta materna avansata
• antecedente in familie de hemangiom infantil
In prezent, hipoxia (scaderea concentratiei de oxigen) este considerata principala cauza de proliferare a vaselor sangvine si de aparitie a hemangiomului infantil.
Diagnostic clinic si paraclinic
Diagnosticul hemangiomului infantil superficial se stabileste in urma examenului clinic, fara a fi necesare alte investigatii suplimentare.
In cazul hemangiomului profund sau cand exista incertitudini cu privire la diagnostic, ultrasonografia este o metoda imagistica de rutina. Cu ajutorul ecografiei este posibila vizualizarea structurii si determinarea dimensiunilor, oferind date despre vascularizatie.
In cazul copiilor ce prezinta leziuni complexe poate fi necesara completarea investigatiilor imagistice cu efectuarea unei rezonante magnetice (IRM) sau angiografie.
Tratamentul hemangiomului infantil
In majoritatea cazurilor nu este nevoie de un tratament specific, deoarece, in timp, majoritatea hemangioamelor regreseaza.
Tratamentul poate fi necesar in urmatoarele situatii:
• Leziuni extinse si inestetice
• Hemangioame ulcerative
• Afectarea vederii, auzului, respiratiei sau alimentatiei datorita localizarii
• Persistenta hemangiomului dupa varsta scolara
Este recomandata evaluarea hemangiomului si monitorizarea in faza de crestere, pentru evitarea aparitiei complicatiilor.
Dr. Oana M. Stanciu
Medic rezident geriatrie si gerontologie
sursa www.farmaciata.ro