ING va returna clienților comisioanele aferente retragerilor de numerar de la alte bănci, după blocarea sistemului survenită sâmbătă

ING România va returna comisioanele aferente retragerilor de numerar de la bancomatele altor bănci, efectuate sâmbătă de către proprii clienți, și va suporta costurile adiționale generate de indisponibilitatea plăților cu cardul, în urma problemelor tehnice survenite timp de mai multe ore, când în rețeaua băncii nu a putut fi efectuată nicio operațiune de plată atât în online, cât și la comercianți sau prin bancomatele băncii, se arată într-un comunicat de presă al instituției bancare, transmis, duminică, AGERPRES.

În același timp, banca precizează că blocajul serverelor băncii și sistemul de stocare a datelor a fost provocat în urma unui test planificat efectuat în centrul de date al ING, pentru sistemul de stingere a incendiilor.

‘Sâmbătă, 10 septembrie, în timpul unui test planificat în centrul nostru de date pentru sistemul de stingere a incendiilor, procedura de eliberare a gazului Inergen a afectat în mod sever și neașteptat mai multe servere și sistemul de stocare a datelor. Primele probleme au început să apară după ora 13:00. Au fost afectate toate serviciile conectate sistemului de stocare a datelor, respectiv tranzacții cu cardul, operațiuni la bancomat, serviciul de internet banking, sistemele de comunicare și website-ul www.ing.ro. În consecință, o mare parte din tranzacții nu au putut fi procesate și comunicarea cu clienții a fost întârziată (…) Ne cerem scuze, încă o dată, pentru situațiile neplăcute pe care le-au întâmpinat clienții noștri și ne asumăm responsabilitatea pentru problemele cauzate. Astfel, vom returna clienților comisioanele aferente retragerilor de numerar de la bancomatele altor bănci efectuate ieri. Avem, de asemenea, în vedere acoperirea costurilor adiționale generate clienților afectați de indisponibilitatea plăților cu cardul. În ciuda acestui incident excepțional și fără precedent în istoria ING România, prioritatea noastră rămâne asigurarea de servicii financiare la nivelul înalt de așteptări cu care ne-am obișnuit clienții de-a lungul anilor’, se arată în comunicarea băncii.

Potrivit sursei, în consecință, la momentul apariției incidentului, au fost activate de urgență procedurile și planurile de recuperare prevăzute pentru astfel de situații.

‘Toate echipele relevante din IT, suport pentru clienți, management al produselor, comunicare și conducerea băncii au fost mobilizate pentru rezolvarea cât mai rapidă a situației. De asemenea, furnizorul extern al sistemului afectat a tratat cu prioritate zero restaurarea serviciului. Din cauza magnitudinii și complexității defecțiunilor, din păcate timpul necesar pentru restaurarea activității prin sistemul de back-up a fost mai lung decât în cadrul testelor pe care le efectuăm regulat. Mai mult decât atât, pentru a asigura deplina integritate a datelor, am efectuat o copie adițională a bazei de date înainte de a începe restaurarea sistemului, ceea ce a prelungit perioada de indisponibilitate a serviciilor’, reiese din comunicatul ING Bank România.

Reprezentanții bâncii menționează că ‘la ora 21:15 am restaurat serviciul de online banking ING Home’Bank, iar tranzacțiile cu cardul la comercianți și la bancomate au redevenit funcționale începând cu ora 23:00’, iar ‘în prezent, finalizăm analiza diagnostic a acestui eveniment excepțional, monitorizăm îndeaproape evoluția situației împreună cu furnizorii și luăm măsuri adiționale pentru a asigura derularea normală a operațiunilor’.

De asemenea, ING România notează că lipsa de comunicare către clienți, în primele momente de la apariția problemei, a fost cauzată tot de incidentul respectiv.

‘Ne pare rău că am dezamăgit, pentru că nu am comunicat proactiv în primele ore. Defecțiunea sistemelor de comunicare (website, sms,mail-uri) a afectat transmiterea mesajelor către clienți’, menționează sursa citată.

ATM-urile, sistemele de acceptare a cardurilor ING, cât și serviciul Home’Bank, au fost indisponibile sâmbătă, timp de mai multe ore, pentru clienții băncii, din cauza unor erori în sistemul de stocare a datelor. Reprezentanții băncii au precizat că problema tehnică nu a pus niciun moment în pericol datele și disponibilitățile bănești ale clienților ING.