Ministerul Afacerilor Externe salută acordul intervenit recent între SUA şi Federaţia Rusă în privinţa încetării ostilităţilor militare în Siria.
Măsura de încetare a focului în Siria creează climatul adecvat pentru derularea negocierilor privind identificarea unei soluţii politice a crizei din această ţară şi va facilita acordarea de asistenţă umanitară populaţiei din zonele afectate de conflict, arată Ministerul Afacerilor Externe (MAE) într-un comunicat remis MEDIAFAX.
”Acordul constituie, de asenenea, un pas important către reconcilierea, instaurarea păcii şi asigurarea stabilităţii în Siria şi consolidează premisele menţinerii suveranităţii, independenţei şi integrităţii statului sirian. În egală măsură, implementarea acestui acord va crea cadrul necesar pentru combaterea terorismului, efort internaţional la care România contribuie inclusiv în calitatea sa de membră a Coaliţiei globale anti-Daesh.
România va continua să sprijine eforturile umanitare pentru ajutorarea refugiaţilor sirieni şi a cetăţenilor statelor vecine, care găzduiesc refugiaţi, conform angajamentelor asumate”, subliniază MAE.
Regimul sirian a aprobat acordul ruso-american privind armistiţiul din Siria care trebuie să între în vigoare luni între regim şi rebeli, a informat agenţia oficială Sana, citând mai multe surse. Statele Unite şi Rusia au anunţat în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă un acord în privinţa Siriei, ce prevede o încetarea a focului începând de luni, urmată, o săptămână mai târziu, de un nou parteneriat militar care să vizeze Stat Islamic şi Al-Qaida şi stabilirea unor noi limite asupra forţelor lui Assad.