Vremea va fi mult mai caldă decât ar fi normal pentru această perioadă

Vremea va fi în continuare mult mai caldă decât ar fi normal pentru a doua decadă a lunii septembrie; temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 32 de grade, iar cele minime între 12 şi 20 de grade, uşor mai scăzute doar în depresiuni.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse şi descărcări electrice pe arii restrânse la munte şi izolat în regiunile vestice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sud-est, dar de scurtă durată şi în rest, asociat ploilor. Dimineaţa şi noaptea, în special în depresiunile intramontane, vor fi condiţii de ceaţă.

Deşi în uşoară scădere în jumătatea de nord-vest, marti valorile termice se vor situa în continuare peste cele normale în această perioadă din an în toată ţara, astfel că cele maxime se vor încadra între 24 şi 32 de grade, iar cele minime între 8…10 grade în depresiuni şi în jurul a 20 de grade pe litoral.

Cerul va fi variabil, cu înnorări mai accentuate, îndeosebi după-amiaza şi seara, în regiunile vestice şi în zonele montane, unde local vor fi averse, posibil însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Dimineaţa şi noaptea în depresiuni vor fi condiţii de ceaţă.