Breaking News

Cioloș: Rezultatele reabilitării școlilor prin PNDL sunt mai puțin bune decât ne-am fi dorit

Premierul Dacian Cioloș a afirmat luni, la deschiderea noului an școlar, că rezultatele reabilitării școlilor prin Programul Național de Dezvoltare Locală sunt sub așteptări, precizând că termenul pentru accesarea acestor proiecte a fost prelungit până spre finalul lunii septembrie.

„Am finanțat anul acesta prin PNDL și reabilitarea școlilor. Rezultatele, recunosc, sunt mai puțin bune decât mi-aș fi dorit și ne-am propus la începutul acestui mandat. (…) În alte cazuri a fost vorba de motive mai puțin obiective și mai ales de lipsa de implicare a unor edili locali sau de preferința lor de construire a unor drumuri în detrimentul modernizării clădirilor care aparțin unităților de învățământ. Acestora, odată cu invitația de a fi mai proactivi în accesarea acestor fonduri pentru infrastructură școlară — avem încă la Ministerul Dezvoltării fonduri care nu au fost utilizate în ciuda faptului că am utilizat resurse consistente, nu au fost solicitate, încă timpul nu este pierdut, am prelungit perioada de depunere a proiectelor până la 20 septembrie — vreau să le spun că nicio investiție în infrastructură, fie drum sau eu știu altă investiție de transport care este mai vizibilă din punct de vedere electoral, nicio astfel de investiție nu poate fi mai importantă decât investiția în viitorul localităților lor și în copii”, a declarat Cioloș, în discursul susținut la Liceul ”Carol I” din Fetești.

Potrivit acestuia, odată cu începutul noului an școlar, Ministerul Fondurilor Europene va lansa un program de 25 de milioane de euro intitulat ”Profesori motivați în școli defavorizate”.

„E un program prin care încercăm să găsim măsuri prin care să încurajăm profesori buni, tineri, cu idei să se instaleze și să rămână în mediul rural tocmai pentru a contribui prin aceasta și la crearea unor condiții cât de cât apropiate între școlile mai privilegiate — să spun așa — din marile orașe și cele din mediul rural”, a explicat prim-ministrul.

Cioloș a vorbit, totodată, de nevoia de profesionalizare a managementului școlar, ținând cont că în ultimii zece ani „numirile au fost făcute de multe ori pe criterii subiective, uneori în contradicție cu criteriile profesionale”.

„Am considerat că a venit vremea unor schimbări. De aceea, în această toamnă, Ministerul Educației organizează concursuri pentru ocuparea funcțiilor de directori la unități de învățământ, la grădinițe și la liceu”, a susținut premierul.