Ministrul de Externe Andrei Galbur l-a primit pe un oficial al Consiliului Europei

 Vicepremierul Andrei Galbur, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene a primit-o astăzi pe Şeful Directoratului general pentru programe al Consiliului Europei, Verena Taylor. Oficialul european se află la Chişinău cu prilejul reuniunii Comitetului Director pentru evaluarea finală a implementării Planului de acțiuni al Consiliului Europei privind susținerea reformelor democratice în Republica Moldova pentru 2013-2016, relatează MOLDPRES cu referire la Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media al MAEIE.

În cursul întrevederii a fost reconfirmată importanța parteneriatului Republicii Moldova cu Consiliul Europei, cît și interesul R. Moldova de a adopta noul cadru de proiecte din partea Consiliului Europei.