SEARĂ DE SÂMBĂTĂ PE NOTE MUZICALE, ÎN PARCUL PALAS

 


Concert al Filarmonicii „Moldova” Iaşi, teatru de păpuşi, competiţie de jocuri video şi spectacol de modă pentru copii – aceasta este oferta de petrecere a timpului liber propusă de ansamblul Palas, la final de săptămână.

 

Palas Mall îi provoacă pe pasionaţii de jocuri video la o competiţie de gaming. Sâmbătă şi duminică, de la ora 10.00, în zona Intersport din Palas Mall, se vor întrece cei mai pricepuţi jucători de FIFA 2016 pe Xbox. Participanţii vor primi din partea StarNet un voucher cadou, iar primii trei clasaţi vor fi premiaţi cu vouchere la magazinul Flanco.

 

Seara de sâmbătă va fi deosebit de relaxantă pentru ieşenii din parcul Palas, deoarece va avea loc un nou concert de excepţie, susţinut de Filarmonica „Moldova” Iaşi. De la ora 19.00, orchestra simfonică, dirijată de Radu Popa, va interpreta cele mai frumoase melodii din filme celebre.

 

Duminică, Palas Mall îi invită pe cei mici la îndrăgita sesiune de teatru de păpuşi. De la ora 11.00, în zona Intersport, prichindeii se vor întâlni cu personaje de poveste. Tot aici, de la ora 18.00, copiii vor fi protagoniştii un show de modă, organizat de Academia Show Junior.

 

Tot în ultima zi de week-end, parcul Palas va găzdui o acţiune caritabilă. De la ora 17.00, dansatorii din trupa Quasar le vor dărui tuturor iubitorilor de mișcare un flashmob, la care ei înșiși pot participa. Evenimentul face parte din campania „Zâmbet în Dar” a Organizației Salvați Copiii Iași și își propune să strângă fondurile necesare pentru a sprijini peste 100 de micuţi.