Uniunea Europeană a decis să acorde Bulgariei suma de 108 milioane de euro pentru a ajuta țara să-și protejeze granițele în fața numărului tot mai mare de migranți și refugiați, a declarat vineri președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, la sfârșitul summitului european informal de la Bratislava, relatează Reuters și DPA.
„Bulgaria se confruntă cu o problemă foarte serioasă. Acest lucru nu trebuie văzut ca o problemă majoră pentru Bulgaria, ci ca o problemă a UE. Bulgaria nu este lăsată singură”, a declarat Jean-Claude Juncker pentru jurnaliști la Bratislava.
Juncker a precizat că în săptămânile următoare sprijinul financiar acordat de UE Bulgariei ar putea ajunge la 160 de milioane de euro, așa cum a cerut Sofia.