Acneea de pe corp este cauzata, de cele mai multe ori, de un dezechilibru hormonal. Insa, in unele cazuri, poate fi cauzata de transpiratia excesiva ce se acumuleaza la nivelul porilor sau chiar prin purtarea hainelor nespalate in mod constant. Iata cateva metode prin care puteti ameliora acneea de pe spate.
Exfolierea cu tarate de ovaz
Puteti pregati acasa o mixtura cu doua linguri de fulgi de ovaz cu lapte sau apa si sa exfoliati bine zonele afectate. Ovazul este un excelent exfoliant, ce indeparteaza celulele moarte si impuritatile, ameliorand acneea de pe spate si cicatricile lasate de aceasta.
Uleiul de arbore de ceai
Uleiul de arbore de ceai este un agent de curatare si tonic natural, ce poate ajunge la nivelul porilor inchisi si elimina bacteriile si impuritatile. Aceasta curatare amelioreaza acneea de pe spate. Cu ajutorul unui betisor de urechi, aplicati uleiul de arbore de ceai pe zona afectata, lasati sa actioneze, apoi spalati.
Cidrul de mere
Cidrul de mere este un alt agent de curatare natural al pielii. Acesta poate fi utilizat prin frecarea zonei cu probleme. Cidrul de mere omoara bacteriile si elimina toxinele de la nivelul porilor, reducand inflamatia.
Sarea amara
Sarea amara (Epsom) se obtine prin evaporarea apei minerale sau a apei de mare. Numele provine de la un izvor de apa minerala din localitatea Epsom, Surrey. Sulfatul de magneziu se foloseste in diverse situatii, precum ameliorarea stresului, calmarea durerilor si catifelarea pielii.
Sarea amara este cunoscuta si sub denumirea de sulfat de magneziu si este un alt ingredient natural ce reduce acneea de la nivelul spatelui, prin eliminarea impuritatilor si a toxinelor din pori. In plus, are proprietatea de a reduce inflamatia si roseata atunci cand este amestecata cu apa si aplicata pe zona cu acnee.
Mentineti igiena corespunzatoare
Purtati hainele o singura data si apoi spalati-le cu un detergent bland, cat mai natural, fara substante daunatoare. Faceti dus de cel putin doua ori pe zi, folosind un sapun sau gel de dus antibacterian.
Adoptati o dieta sanatoasa
O dieta echilibrata, bogata in alimente sanatoase (fructe, legume, fibre, carbohidrati sanatosi) si saraca in alimente daunatoare (dulciuri, produse de patiserie, grasimi saturate), poate stopa declansarea acneei de la nivelul spatelui. Anumite alimente, precum lactatele, prajelile si ciocolata ar trebui evitate.
Masca cu bicarbonat de sodiu
O alta metoda excelenta de ameliorare a acneei este reprezentata de masca alcatuita din bicarbonat de sodiu si apa, aplicata pe spate timp de cateva minute. Lasati sa actioneze, apoi clatiti pentru a ameliora acneea de pe spate. Bicarbonatul de sodiu este un antiseptic natural ce reduce infectia si acneea cauzata de bacterii.
Dr. Roxana Mateescu
Medic rezident geriatrie si gerontologie