Breaking News

Tensiuni în Comisia de învătământ din Senat după ce a fost adoptat un amendament la Legea Educaţiei prin care concursurile de director în şcoli sunt blocate

Senatorul PNL Dumitru Oprea a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că nu a semnat raportul privind iniţiativa PSD pentru amânarea concursurilor de directori de şcoli, insistând că proiectul a fost discutat fără a fi pe ordinea de zi a comisiei de învăţământ şi că asta e cea mai gravă „nebunie”.

Pe ordinea de zi a şedinţei din 14 septembrie nu a figurat aşa ceva. Eu nu am participat la acea şedinţă. (Nu ştiu-n.r.) cum au procedat că a apărut că eu am semnat în dreptul secretarului. Nu ştiu cine a semnat, dar este treaba altora să identifice cine a făcut păcatul acesta. M-a deranjat că pe o propunere legislativă care viza un articol de lege privind orientarea profesională a tinerilor s-a venit cu un alt articol de lege care să stopeze concursul. Asta este mai gravă decât orice altă nebunie făcută de ei”, a declarat senatorul PNL Dumitru Oprea, pentru MEDIAFAX, adăugând că speră că iniţiativa PSD va fi blocată de plenul Senatului, for decizional.

Dumitru Oprea a afirmat că modificarea adusă Legii Educaţiei este „foarte gravă”.

„Eu sper că înţelepciunea cea de pe urmă va opera că aşa ceva nu o să mai treacă atât de lejer. La Camera Deputaţilor nu exista decât articolul privind orientarea profesională a tinerilor, iar la Senat s-a venit cu un alt articol care face pulbere ordinul ministrului vizând organizarea concursurilor de directori şi directori adjuncţi. La Camera Deputaţilor subiectul nu a fost discutat”, a explicat senatorul PNL.

Dumitru Oprea a afirmat că trebuie să se ţină cont de procedurile din tehnica legislativă.

„Să fie judecat (subiectul-n.r.) şi să nu mai treacă atât de lejer cum credeau ei”, a spus Oprea.

Comisia de Învăţământ a Senatului, condusă de Ecaterina Andronescu, a introdus o modificare legislativă pe Legea Educaţiei prin care ar putea fi amânate concursurile pentru posturile de directori din şcoli, până vara viitoare, deşi ministerul a programat competiţia pentru această toamnă.

„Concursul pentru ocuparea funcţiilor de director şi de director adjunct se organizează numai după finalizarea semestrului II, la începutul noului an şcolar”, prevede un aliniat nou la articolul 257 din Legea 1/2011, indrodus ca amendament de Comisia de Învăţământ a Senatului, condusă de Ecaterina Andronescu. Asta ar înseamna ca funcţiile de director să fie ocupate prin concurs abia în vara anului viitor şi nu în această toamna, aşa cum a programat Ministerul Educaţiei.

Amendamentul a fost adus unui proiect de lege care nu are nicio legătură cu managementul şcolilor. Este vorba de PLX 127/2016, iniţiat de deputatul PSD Andrei-Valnetin Sava, care vizează modificarea art 352 alin.(1) din legea Educaţiei Naţionale nr.1/2011, unde este reglementată consilierea în carieră a elevilor.

Contactată de MEDIAFAX, Ecaterina Andronescu a confirmat existenţa modificării legislative: „Există o asemenea lege în Parlament, dar nu ştiu când se va vota, când o să o pună pe ordinea de zi Biroul permanent al Senatului”. Întrebată cum şi de ce a introdus amendamentul pe lege, Ecaterina Andronescu nu a mai comentat şi nici nu a mai putut fi contactată telefonic până la ora publicării articolului.