Guvernarea de la Chișinău a recâștigat încrederea partenerilor externi și a readus stabilitatea în țară. Mesajul a fost transmis de oficialii europeni, care au participat la Summitul liderilor Uniunii Europene, organizat la Bratislava, Slovacia. La eveniment a fost invitat și președintele Partidului Democrat din Moldova, Marian Lupu.
În cadrul discuțiilor au fost abordate subiecte privind consolidarea relațiilor comerciale cu blocul comunitar și reluarea finanțărilor, atât de necesare Republicii Moldova. Liderul PDM a participat și la întrunirea Partidului Socialiștilor Europeni, la care au fost prezenți înalți oficiali din UE. Demnitarii străini au apreciat eforturile actualei guvernări de a readuce normalitatea și stabilitatea în țară, în special în domeniul economic.
„Știu că ați înfruntat mai multe dificultăți, nemulțumiri din partea cetățenilor. Mă bucur că actuala guvernare readuce lucrurile la normalitate pe plan social și economic. Important este ca oamenii să conștientizeze că statul lucrează pentru ei. Nu e un lucru ușor. Oamenii trebuie să înțeleagă că există un candidat pentru prezidențiale care beneficiază de sprijinul UE și poate face lucruri importante pentru Moldova”, a spus preşedintele socialiştilor europeni, Serghei Stanishev.
Marian Lupu a avut o întrevedere bilaterală și cu ministrul de Externe al Slovaciei. Demnitarul european a precizat că Moldova rămâne o prioritate pentru UE în cadrul Parteneriatului Estic.
„Pledăm pentru definitivarea negocierilor pentru semnarea unui nou acord cu FMI, astfel încât să fie reluate finanțările și sprijinul financiar din partea UE. Moldova, ca membră a Parteneriatului Estic, reprezintă o prioritate pentru noi. Lucrăm să vă ajutăm cât putem. Dacă vă veți îndeplini angajamentele, atunci și noi vom reacționa pozitiv”, a zis ministrul de Externe al Slovaciei, Miroslav Lajcak.
În cadrul întrevederii, Marian Lupu a solicitat colegilor slovaci să includă pe agenda europeană situația Moldovei, inclusiv deblocarea fondurilor europene pentru țara noastră.
„Colegii noștri europeni apreciază pozitiv eforturile și rezultatele obținute de actuala guvernare, stabilizarea situației politice, economice și sociale, cât și implementarea prevederilor Acordului de asociere. Împreună suntem mai puternici, iar cu sprijinul UE putem obține rezultate și mai bune. Am solicitat reluarea cât mai grabnică a finanțărilor și investițiilor din fondurile europene atât de necesare pentru Republica Moldova”, a afirmat preşedintele PDM, Marian Lupu.
Summit-ul de la Bratislava a fost prima reuniune a liderilor din blocul comunitar organizată fără Marea Britanie. Șefii de stat și de guvern au discutat despre consecințele referendumului de ieșire a Regatului Unit din UE și despre criza migrației și politica de securitate.