Fiecare a zecea semnătură în susţinerea lui Andrei Năstase la prezidenţiale a fost anulată, după ce au fost depistate mai multe nereguli. De asemena, Comisia Electorală Centrală şi observatorii acreditaţi au constatat şi abateri financiare. Totuși, CEC l-a înregistrat astăzi pe liderul Partidului Platforma „Demnitate şi Adevăr”, al mafioţilor Ţopa, în calitate de candidat pentru funcția de președinte.
„În urma verificării autenticităţii datelor din listele de subscripţie în număr de 729, conţinând 20. 615 semnături, 2.228 de semnături au fost declarate nule şi neavenite”, a spus membrul CEC, Vasile Gofton.
De asemenea, membrii grupului de iniţiativă nu au restituit CEC-ului 14 liste de subscripţie, pe motiv că au fost pierdute de colectori. Și acestea nu au fost singurele nereguli. Membrii Partidului Platforma „DA”, al mafioților fugari Țopa, susțin că au colectat semnăturile cu ajutorul donaţiilor, dar nu au declarat la CEC sumele și bunurile primite de la cetățeni, în acest scop.
„Am arătat 650 de lei, minimumul necesar pentru confecţionarea şi distrugerea ştampilei şi operaţiunile bancare. Restul tot a fost făcut din contul oamenilor din teritoriu. La noi munca se face în baza voluntariatului”, a zis preşedintele grupului de iniţiativă al PPDA, Alexandru Slusari.
Preşedintele CEC, Aliona Russu, spune, însă, că regulamentul CEC prevede clar obligativitatea declarării tuturor donațiilor.
„În regulamentul adoptat de noi care reflectă particularităţile de înregistrare a grupurilor de iniţiativă şi a concurenţilor electorali, este în anexă o rubrică „Lista donaţiilor în mărfuri, obiecte, lucrări sau servicii pe perioada activităţii”, a afirmat preşedintele CEC, Aliona Russu.
Reprezentantul PDM la CEC, Vadim Moţarschi, spune că va sesiza repetat Comisia Electorală Centrală şi va anunţa Centrul pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal în privința mai multor încălcări admise de grupul de iniţiativă al partidului condus de mafioţii fugari Victor şi Viorel Ţopa.
„Am declarat atunci în sesizare că dânşii nu au declarat nici măcar ştampila, cheltuielile de ştampilă pe care o aplică pe propriile documente ale grupurilor de iniţiativă ca astăzi totuşi să vedem că a mai apărut o donaţie postfactum raportării financiare. Există o bănuială rezonabilă în ceea ce priveşte utilizarea datelor cu caracter personal din listele PRO referendum în listele PRO Năstase”, a spus reprezentantul PDM la CEC, Vadim Moţarschi.
Şi reprezentanţii Promo-LEX susţin că grupul de iniţiativă al Partidului „DA” nu a raportat cheltuieli reale. Singurii care s-au încadrat în sumele declarate au fost membrii PDM, care au colectat semnături în susținerea candidatului Marian Lupu.
Deşi spun că activează numai din donaţii, liderii Partidului „Platforma Demnitate şi Adevăr” se plimbă în maşini de lux. Alexandru Slusari, de exemplu, a plecat după şedinţa de astăzi, de la Comisia Electorală Centrală cu o limuzină. Nici Andrei Năstase nu se lasă mai prejos.
Finul de cununie al mafiotului Victor Ţopa a mers la o întâlnire recentă cu localnicii din satul Elizaveta, municipiul Bălţi, cu un Mercedes S-Class, al cărui preţ ajunge până la 80.000 de euro, adică aproape două milioane de lei.