Temele, în mod normal, ar trebui rezolvate în timpul în care copiii sunt în școală

Ministrul Educației, Mircea Dumitru, consideră că elevii ar trebui să rezolve temele în timpul orelor de curs și nu acasă cu părinții.

Întrebat, la Digi24, dacă elevii din România învață mult, ministru a replicat: „Dacă stau mult să își pregătească orele (temele — n.r.), da, foarte mult, nepermis de mult pentru că după ce termină programul la școală după-amiaza sau seara sau a doua zi dimineața, în funcție de intervalul de timp în care stau la școală, tot cu școala se ocupă pentru că trebuie să facă aceste teme care le sunt date la școală și care, în mod normal, ar trebui rezolvate în timpul în care sunt în școală. Nu ar trebui să fie supraîncărcați și acasă cu părinții”.

Ministrul Educației a punctat și faptul că opinia sa privind rezolvarea temelor la școală este împărtășită și de alți educatori.

„Nu o spun eu (că temele trebuie făcute la școală — n.r.), o spun foarte mulți educatori. (…) Ideea că, într-un fel sau altul, pe parcursul întregii zile tu te ocupi numai de rezolvarea unor teme școlare, nu este normală pentru educația actuală și impune asupra copilului un ritm de lucru și o cantitate de muncă nerezonabile pentru vârsta lui”, a mai spus Dumitru.