Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni, în plenul reunit al Parlamentului, că premierul Dacian Cioloș nu a prezentat situația reală a economiei și nu a vorbit în limba română, ci în limba tehnocraților, care „sună străin” și este „ruptă de realitate”.
„I-am propus prim-ministrului Dacian Cioloș să vină în fața Parlamentului și să expună situația reală a economiei românești. A venit, așa cum constatați, și apreciez lucrul ăsta, dar constat că ceea ce a prezentat, ceea ce a expus astăzi nu reprezintă situația reală, nu reprezintă realitatea. Și pe mine și pe colegii mei și pe români îi îngrijorează foarte mult. Din ce a spus domnul prim-ministru ar trebui să înțelegem că România își continuă creșterea sănătoasă, imprimată de guvernarea PSD, de guvernele conduse de Victor Ponta, dar noi nu înțelegem asta, pentru că astăzi domnul Cioloș nu a vorbit în limba română, a vorbit limba tehnocraților, o limbă care sună străin și este o limbă care este ruptă de realitate”, a afirmat Dragnea.
Liderul social-democraților a menționat că premierul a spus că a avut în intenție să presteze un alt tip de guvernare, un alt mod de a guverna, transparent și predictibil, dar, potrivit lui Dragnea, Guvernul Cioloș a vrut să modifice pe furiș Codul fiscal.
„Eu aș fi sperat ca astăzi să aud o radiografie, o analiză chirugicală și cu bune și cu rele. Practic, astăzi am aflat ca și dumneavoastră că timp de un an de zile nu a făcut nimic, nu a făcut nimic bun. Pentru că am spus de limba tehnocraților, vreau să vă traduc. Când spun creștere economică, românii înțeleg mai mulți bani în buzunare”, a adăugat Dragnea.
El a susținut că social-democrații au fost „scoși de la guvernare într-o manieră nedemocratică”.
„Am plecat de la guvernare pentru că am fost forțați să o facem. Am fost scoși de la guvernare într-o manieră nedemocratică. Președintele Iohannis, protectorul dumneavoastră, a înlocuit un guvern desemnat de popor cu guvernul meu, un guvern pretins independent. Vă spun cu toată sinceritatea: și eu și colegii mei v-au votat în Parlament pentru că am avut trei speranțe în ceea ce vă privește. Am sperat că, în calitate de fost comisar european, veți deschide ușile Comisiei Europene și veți aduce în România mai multe fonduri europene, cel puțin câte am adus noi”, a adăugat Liviu Dragnea, subliniind că premierul Dacian Cioloș a eșuat în toate.