Deputatul ieșean Camelia-Margareta Bogdănici (PM) a continuat campania de consultații oftalmologice gratuite pentru depistarea viciilor de refracție, a deviațiilor strabice sau a altor modificări oftalmologice. Acțiunea, denumită ”VINO SĂ VEDEM, VINO SĂ ZÂMBIM”, a avut loc în prima săptămână din noul an școlar. La fel ca și în anii trecuți, copiii au beneficiat de consultații oftalmologice și stomatologice gratuite. Potrivit deputatului Camelia Margareta Bogdănici, afecțiunile cele mai des întâlnite au fost miopia, astigmatismul, dar și ”ochiul leneș”. ”Se observă o creștere a preocupării părinților pentru sănătatea ochilor celor mici, însă, în același timp, copiii petrec din ce în ce mai mult timp în fața calculatorului, televizorului, sau a tabletei. Ereditatea își spune cuvântul: am consultat familii cu câte trei copii cu astigmatism (cu cilindrii foarte mari). Mulțumesc doamnei dr. Andreea Tudor-Rădulescu pentru ajutor, rezidentei mele – dr. Corina Nechita, precum și întregii mele echipe pentru munca de voluntariat. A fost o acțiune pe care am desfășurat-o cu drag și pe care o vom repeta periodic. Cred că astfel de campanii cu participare voluntară sunt extrem de importante, atât pentru sănătatea individului, cât și pentru sănătatea societății”, a declarat deputatul Camelia-Margareta Bogdănici. (E.M.)
Related Articles
Finalizarea lucrărilor de reabilitare şi modernizare a Spitalului pentru Copii „Sfânta Maria”
26 iunie 2023 19:35
USR-PLUS îşi stabileşte în această săptămână candidaţii pentru alegerile parlamentare
5 octombrie 2020 18:10
Check Also
Close
-
48 de ani de la înființarea Regimentului 15 Dorobanți10 ianuarie 2025 00:08