Proiectul Legii salarizării unitare ar putea fi realizat conform calendarului stabilit de actualul Executiv, dar dezbaterea lui în Parlament ar putea avea loc în perioada februarie – martie, a declarat, miercuri, Dumitru Costin, președintele Blocului Național Sindical, după consultările pe tema Legii salarizării unitare.
„Calendarul, chiar dacă este unul extrem de condensat, printr-un efort coletiv, cu bună-credință, el poate să fie atins în toți parametri pe care i-am stabilit cu Ministerul Muncii și Guvernul. Însă îmi ridică mari semne de întrebare ce se va întâmpla ulterior cu acest proiect de lege. Ar însemna teoretic că undeva la începutul lunii decembrie Moș Nicolae să pună în ghetele actualului Parlament al României proiectul de lege.
În condițiile în care avem alegeri generale în aceeași lună decembrie, în condițiile în care vom avea un interval de timp care va însemna evaluarea, cuantificarea rezultatului alegerilor, depunerea jurământului, constituirea Parlamentului, constituirea comisiilor, sunt timpi pe care trebuie să îi luăm în calcul, la care mai adăugăm faptul că vom avea un nou Guvern, va trebui să discutăm de prioritățile noului Guvern și prioritatea absolută o va reprezenta Legea bugetului de stat și cea a asigurărilor sociale, iar pe cale de consecință putem să discutăm de dezbaterea proiectului de lege undeva, în cel mai fericit caz, începând cu sfârșitului lunii februarie, începutul lui martie”, a spus Dumitru Costin.
De asemenea, liderul BNS a precizat că există posibilitatea ca unele din temele discutate să nu fie pe placul clasei politice din România și munca de acum să fie „aruncată în derizoriu”, iar noul Parlament să vină cu o altă viziune.
La rândul său, președintele Confederației Cartel ALFA, Bogdan Hossu, a subliniat că documentul prezentat va fi transmis colegilor din sectorul bugetar, iar observațiile pe document vor fi trimise ulterior Ministerului Muncii.
„Am luat act de materialul prezentat. Rămâne să îl difuzăm colegilor noștri din sectorul bugetar, să centralizăm observațiile și a rămas ca luni să trimitem Ministerului Muncii observațiile legate de această structură. Evident o parte din observații le-am făcut pe loc, pentru că un element important, care rămâne și care trebuie stabilit este problematica salariului de bază în sectorul bugetar, care trebuie să fie legat foarte ferm de salariul minim garantat în plată și de evoluția acestuia, tocmai pentru a nu repeta același proces pe care l-am avut cu Legea 284 legată de salarizare”, a afirmat Bogdan Hossu.
În opinia liderului sindical, problematica raportului minim — maxim în sectorul bugetar este un alt element care a rămas în discuție, deoarece propunerea este de a scădea la 1 — 15, însă acesta este un raport prea mare și nu creează „o etică și o justiție socială în sistemul de salarizare unitară”.
De asemenea, Iacob Baciu, președinte al Confederației Sindicatelor Democratice din România, a declarat că federațiile din învățământ și celelalte federații din CSDR sunt hotărâre să inițieze de luna viitoare acțiuni de protest dacă Legea salarizării unitare nu este promovată.