Peste 800.000 de oameni se sinucid în fiecare an, din care peste o treime din aceste cazuri se înregistrează în țările cu venituri mici și medii, se arată într-un comunicat de presă al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).
De altfel, potrivit OMS, sinuciderea este a doua cauză de deces în rândul tinerilor cu vârsta între 15-29 ani.
În țările cu venituri mari este bine stabilită cauza – legătura dintre de suicid și tulburările mentale (în special a depresiei și consumul de alcool). Cele mai multe sinucideri se întâmplă în mod impulsiv în momente de criză, din cauza incapacității de a face față solicitărilor de viață- cum ar fi problemele financiare, despărțirea de partener sau durerea cronică din cadrul unei boli. De asemenea, persoanele care se confruntă cu un conflict, violență, abuz sau pierderea și un sentiment de izolare sunt predispuse de a dezvolta un comportament suicidar.
Ratele de sinucidere au fost ridicate și în rândul grupurilor vulnerabile care se confruntă cu o discriminare – cum ar fi refugiații și migranții, popoarele indigene, lesbiene, homosexuali, bisexuali, trans-sexuali și prizonieri. Însă cel mai puternic factor de risc pentru suicid este o tentativă de sinucidere anterioară.
Cu toate acestea, OMS menționează că sinuciderile pot fi prevenite printr-o serie de măsuri care pot fi luate în rândul populației, grupurilor sociale, dar și la nivel individual. Aceste măsuri includ:
· reducerea accesului la mijloacele de suicid (de exemplu: pesticide, arme de foc sau anumite medicamente);
· raportarea de către media într-un mod responsabil a acestor cazuri;
· introducerea unor politici prin care să se reducă consumul nociv de alcool;
· identificarea precoce, precum și tratamentul și îngrijirea persoanelor cu tulburări psihice și de fond, dar și cu durere cronică sau care au suferințe acute emoționale;
· formarea personalului în domeniul sănătății non-specializat în evaluarea și gestionarea comportamentului suicidar;
· re-evaluarea îngrijirii pentru persoanele care au încercat să se sinucidă, dar și furnizarea unui sprijin comunitar.
În acest context, sinuciderea este o problemă complexă care necesită eforturi de prevenire pentru care e nevoie de coordonare și colaborare între mai multe sectoare ale societății în afara celui sanitar- cum ar fi educația, domeniul muncii, agricultura, afacerile, justiția, apărare.
Sursa: |