Deputatul neafiliat Iacob Pușcaș propune, printr-o inițiativă legislativă depusă la Senat, ca tinerii care se căsătoresc și familiile cu cel puțin trei copii să beneficieze de o primă în valoare de 15.000 de lei.
Potrivit propunerii, statul acordă tinerilor în vârstă de până la 35 de ani inclusiv susținere în vederea întemeierii familiei.
„Tinerii vor primi din partea statului, cu ocazia încheierii căsătoriei, prima pentru recunoașterea contribuției aduse societății prin căsătorie. Cuantumul primei este de 15.000 de lei. În cazul divorțului intervenit în primii cinci ani de la încheierea căsătoriei, foștii soți vor restitui prima de căsătorie, fiecare în proporție de 50% din cuantum”, stipulează articolul 10 al propunerii de lege.
Acest ajutor se acordă dacă ambii soți sunt la prima căsătorie.
De asemenea, în momentul în care o familie devine numeroasă, adică are în componență cel puțin trei copii (inclusiv adoptați), beneficiază de aceeași primă în cuantum de 12 salarii minim brute pe economie.
Familiile numeroase beneficiază și de o alocație suplimentară, în cuantum de 50% din salariul minim brut pe economie, adică 625 de lei.
Condițiile pentru ca o familie să beneficieze de această măsură sunt: toți copiii să aibă vârsta sub 18 ani; toți copiii să frecventeze cursurile învățământului de stat obligatoriu; toți membrii familiei să aibă același domiciliu în România și să locuiască împreună; părinții să se îngrijească de creșterea și educația copiilor și cel puțin unul dintre părinți să facă dovada unui venit pentru care se plătesc contribuții la stat.
Soții familiei numeroase sunt scutiți de la impozitul pe veniturile obținute din salarii, iar dacă desfășoară și alte activități producătoare de venit în afara celui salarial vor fi scutiți cu 50% din valoarea impozitului datorat.
De asemenea, în cazul familiilor numeroase, mama beneficiază de reducerea vârstei de pensionare cu câte doi ani pentru fiecare copil, dar nu mai mult de opt ani.
„Prin excepție de la prevederile Codului fiscal, TVA pentru produsele de igienă și îngrijire destinate copiilor în vârstă de până la șase ani inclusiv este de maximum 5%”, mai prevede inițiativa legislativă.
Senatul va dezbate propunerea de lege în calitate de primă Cameră sesizată.