Băsescu: Îmi voi apăra public fiica; știu efectul mediatic a ceea ce a comunicat DNA

Fostul președinte Traian Băsescu afirmă că faptele de care este acuzată de către DNA fiica sa Ioana nu se susțin, adăugând că o va apăra public.

„Îmi exercitam mandatul de președinte la vremea aceea (în 2009 — n.r.). Nu m-am ocupat de campania electorală sau de orice altceva și n-aș vrea să apreciez tot dosarul, pentru că pare un fi un dosar mult mai larg. Mă voi limita, însă, la a-mi apăra fiica public. Am înghițit-o o dată, când s-a făcut dosarul fratelui meu. Am înghițit și când am văzut hotărârea definitivă (…), s-au luat în considerație strict probele împotrivă și nicidecum și cele care i-ar fi fost favorabile. (…) Știu efectul mediatic (…) a ceea ce a comunicat sau a lăsat pe surse să scape la presă DNA în cursul zilei de astăzi”, a spus Băsescu, la B 1 TV.

El a combătut acuzațiile DNA la adresa fiicei sale: „Spre exemplu, fiica mea este acuzată de două fapte de instigare la finanțarea campaniei sau, două fapte (…) spălare de bani și instigare la spălare de bani.(…) Nu este acuzată că a luat niciun leu de nicăieri. Să vă spun cum e cu instigarea. (…) Oamenii politici, în campanie, până la apariția noii legi de finanțare a campaniilor, mergeau și solicitau sponsorizări pentru campanie. Unii îți dădeau bani pentru campanie, alții nu-ți dădeau. E, solicitarea de bani pentru campanie, pentru fiica mea se numește instigare”, a susținut fostul președinte.

În ceea ce privește acuzația de spălare de bani, Băsescu a arătat că este vorba despre banii pe care un prieten al Ioanei i-a primit într-un cont de la o firmă privată.

„Avea la vremea aceea un prieten care a primit niște bani în cont, de la o firmă care nu este acuzată că ar fi dat ilegal acei bani, o firmă privată. Banii au fost cheltuiți așa cum a considerat administratorul, proprietarul firmei. Pentru că era împreună cu proprietarul firmei la acea vreme, adică trăiau împreună de câțiva ani, și pentru că fiica mea — nu era acționară — îi spunea una sau alta despre nevoile de campanie, s-a implicat în campanie. Indiscutabil, a ajuns, deși nu era nici administrator, nici acționar la firmă, că a instigat la spălare de bani. Ce spălare de bani când banii vin dintr-o firmă care i-a virat în cont? Și spune: ăștia sunt banii, eu i-am virat, recunoaște firma privată. Ce a făcut proprietarul firmei cu acei bani a devenit instigare de către fiica mea”, a explicat Băsescu.

Întrebat dacă știe despre existența unor denunțuri ale unor oameni de afaceri în dosarul fiicei sale, Băsescu a infirmat.

„S-a dus la DNA cu avocat hotărâtă să dea declarație. Și i-a solicitat procurorului de caz: dați-mi dosarul să mă uit în el, după ce văd ce e în dosar vă dau declarația. (…) Discuția a durat 10 minute, a ieșit pe hol și a stat patru ore la dispoziția procurorului, după care i s-a spus: mergi acasă. Patru ore, fără să aibă dreptul să consulte dosarul. Între timp au mai fost audiați martori. Probabil că dacă vreun martor ar fi consolidat ce presupune procurorul, probabil că s-ar fi mers la o măsură mai dură,” a adăugat Băsescu.

Traian Băsescu a vorbit și despre o altă acuzație care ar fi formulată la adresa fiicei sale, legată de cumpărarea unor bilete de avion.

” Văd o acuzație că din contul celui cu care trăia s-au cumpărat două bilete de avion pentru Cuba. La aceea vreme, în 2009, fiica mea avea o reprezentanță Havana în București. Se ducea anual. Întotdeauna fiica mea i-a dat prietenului ei banii, dar el achiziționa biletele. (…) Nu au cum să ajungă la mine. Eu nu am cerut nici bani, eram și pe funcție, ajungeam din când în când în sediul de campanie. Nu m-am implicat deloc. Nu se pune problema că ar vrea să ajungă la mine. Nici nu cred că-și fac iluzii din acest punct de vedere, pentru că niciodată un candidat nu se ocupă de finanțarea campaniei, asta e e regulă generală”, a mai spus fostul șef al statului.

El a susținut că Laura Codruța Kovesi este ”o mare decepție” și a criticat-o susținând că ”a făcut un spectacol din activitatea parchetelor” și a DNA.

”Vă sigur că acest lucru nu ajută la consolidarea justiției, a statului de drept, nu ajută la evoluția societății”, a conchis Traian Băsescu.