Dragnea: Cazul Oprea ar trebui să și-l asume cei care au creat UNPR

 

Cazul senatorului Gabriel Oprea ar trebui asumat de cei care au creat UNPR, „care l-au creat pe Gabi Oprea și care au dat impresia că deasupra lui e numai cerul”, a afirmat joi președintele PSD, Liviu Dragnea.

 

„Nu Gabi Oprea este principalul vinovat pentru situația în care a ajuns, ci cei care l-au creat acum mult timp și care l-au încurajat și care i-au spus că trebuie să fie unul dintre cei mai puternici oameni din România și care acum tac chitic”, a declarat Dragnea, la Murighiol, la finalul Comitetului Executiv Național al PSD.

Întrebat la cine se referă, Dragnea a răspuns: „La președinte, la alte instituții din România”.

„Aștept să vedem dacă vreunul dintre ei își asumă măcar un dram de răspundere. E important cazul Oprea, mi-am exprimat indignarea profundă, dar peste patru luni Gabi Oprea nu va mai fi parlamentar, deci nu va mai putea fi această frână. Mult mai important pentru mine este să discutăm ce vom face peste patru ani”, a arătat liderul PSD.

El a precizat că senatorii social-democrați care au votat împotriva solicitării DNA de urmărire penală a lui Gabriel Oprea nu vor fi sancționați, dar a adăugat că se va ține cont de acest vot la semnarea listelor de candidați pentru viitoarele alegeri parlamentare.

„Eu mi-am exprimat nemulțumirea profundă pentru ceea ce s-a întâmplat, mai ales că discutasem serios cu liderul grupului senatorial, l-am rugat ca în perioada următoare să încerce să afle, dacă poate, exact câți de la noi au votat, pentru că nu au fost mulți, dar nu contează, e vorba de atitudine. Nu e vorba de sancțiuni, dar s-ar putea ca atunci când voi semna listele să-mi aduc aminte și despre asta. Deci va conta foarte mult pentru mine. (…) S-ar putea să nu fie pe liste plecând de la organizații, și atunci vorbim degeaba. Este o bilă ‘albă’ foarte mare pentru ei.”, a arătat Dragnea.

Întrebat dacă este adeptul reluării votului în Senat în cazul Oprea, el a susținut că nu se opune niciunei proceduri în general, dar a subliniat că nu vrea să răspundă la ceea ce dorește PNL.

„Nu mă puneți să răspund la ceea ce vrea să facă PNL, care este un partid ipocrit. Majoritatea voturilor din Senat au venit de acolo. Am auzit păreri despre un filmuleț într-un anumit sens, despre un alt filmuleț în alt sens. Una peste alta este că de la toate partidele au votat”, a afirmat președintele PSD.

El a adăugat însă că „PSD nu va avea nici un fel de ezitare dacă se va mai ajunge în această situație””.

„Am avut o discuție foarte serioasă cu liderul nostru de grup. Nu am făcut-o oficial (n.red. o recomandare senatorilor), dar am avut o discuție serioasă cu Mihai (n.red. Fifor), i-am spus-o și azi în fața colegilor că solicitarea mea la el a fost să le ceară colegilor noștri să voteze pentru ridicarea imunității. De aici a plecat marea mea supărare. Unii colegi de-ai noștri, nu mă refer la cei de la alte partide, s-au lăsat influențați de sentimente. Înțeleg și asta, dar nu sunt de acord cu ea. Orice procedură care s-ar propune de orice instituție pentru a se ajunge din nou la un vot nu va fi blocată de PSD, ba dimpotrivă. Orice procedură inițiată de vreo instituție a statului sau de oricine altcineva care poate duce la asta, va fi susținută de PSD. Nu mă forțați însă să spun că susțin ceva plecat dintr-o anumită zonă politică, pentru că nu o să o spun. Nu cred, eu nu mai cred în aceeași oameni”, a susținut Dragnea.

Întrebat ce va face dacă se va ajunge la un nou vot în Senat în cazul Oprea, Dragnea a spus că „va fi din nou spectator”.

„Dacă se va ajunge din nou la un vot în Senat, eu sunt absolut sigur că eu o să fiu acolo, ca spectator. Știți că am mai stat o dată în tribună. Fără să influențez. Doar să mă uit, că nu poți să impui senatorilor”, a mai afirmat liderul PSD.