Orchestra Simfonică din Shenzhen (China) sub bagheta dirijorului Lin Daye a dat, vineri seară, startul celei de a treia ediții a Festivalului Internațional al Orchestrelor Radio – RadiRo, protagoniștii serii fiind pianista Zhang Zuo, una dintre cele mai bine cotate pianiste din China în plan internațional, și violonistul Gabriel Croitoru.
Potrivit unui comunicat al Centrului Cultural Media Radio România, transmis vineri AGERPRES, concertul de deschidere a marcat o dublă premieră: este pentru prima dată când o orchestră simfonică din China concertează în România și este prima participare a unei orchestre din Asia la Festivalul RadiRo.
„Timp de nouă zile, cât va dura Festivalul RadiRo, această scenă va deveni un spațiu al călătoriei muzicale pe meridianele lumii! Vor concerta la Sala Radio orchestre simfonice din China, Norvegia, Germania, Austria, Marea Britanie și România. Suntem o voce puternică în rândul partenerilor noștri din întreaga lume. Radio România este lider de audiență la nivel național și, îndrăznesc să spun, unul dintre cei mai importanți actori culturali, prin proiectele noastre culturale și educaționale desfășurate dincolo de microfon. Iar muzica este miracolul care face posibilă depășirea tuturor frontierelor!”, a declarat președintele director general Radio România, Ovidiu Miculescu, în discursul de deschidere a festivalului.
La concertul de deschidere a participat și Javad Mottaghi, secretar general al Asia — Pacific Broadcasting Union.
Concertul a fost transmis în direct de Televiziunea Română, pe Radio România Cultural și Radio România Muzical și live prin satelit de partenerii Radio România din cadrul European Broadcasting Union (EBU) și Asia — Pacific Broadcasting Union (ABU), precizează comunicatul.
Festivalul Internațional al Orchestrelor Radio — RadiRo, organizat de Radio România, se desfășoară la Sala Radio din București între 23 septembrie și 1 octombrie. Pe agenda festivalului vor urma concerte susținute de Orchestra Simfonică Radio din Norvegia, Orchestra Simfonică Radio MDR din Leipzig, Orchestra Simfonică Radio ORF din Viena, BBC Concert Orchestra și Orchestra Națională Radio, alături de Corul Academic Radio și de Corul de Copii Radio.