Șeful Corpului de Control al premierului, Valentin Mircea, susține că instituțiile statului au note maxime la simpozioane, dar cetățenii nu trebuie să se bazeze pe ele când va lovi un mare cutremur, menționând că nici televiziunile nu au oferit informații despre seism menite să liniștească oamenii.
„Concluzia preliminară: instituțiile statului român au note maxime la simpozioane și umflat mușchii, dar nu vă bazați pe ele când va lovi un mare cutremur. Mass-media și mai ales televiziunile sunt odioase: ore întregi nici măcar nu au oferit vreo informație elementară despre cutremur și nu au liniștit oamenii”, a scris sâmbătă Valentin Mircea, pe pagina sa de Facebook.