La ceasul începutului unui nou an universitar, când mii de tineri își încredințează viitorul în mâinile noastre, redevenim conștienți că suntem artizanii care vor modela sufletele și talentul celor care vor să-și împlinească dorința de a deveni buni ingineri și arhitecți.
Avem încredere că doar împreună, noi, colegi în spirit și fapte, ne putem îndeplini misiunea privind dezvoltarea învățământului superior în Universitatea noastră și să facem din Educație un adevărat pol de putere în societatea românească.
Vă invităm să onorăm împreună deschiderea unui nou an universitar, eveniment ce va avea loc luni, 26 septembrie 2016, ora 10.00, în Aula Universității Tehnice ”Gheorghe Asachi” din Iași, Bulevardul Carol I, nr. 11 A.
La ceremonie au fost invitați să ne fie alături reprezentanți de marcă ai autorităților locale, ai vieții academice, culturale și de afaceri ieșene: dl. Mihai CHIRICA, Primar; dl. Maricel POPA, Președinte al Consiliului Județean; dl. Marian GRIGORAȘ, Prefect; d-na. Atena Elena SIMIONESCU, Rector, Universitatea de Arte ”G. Enescu”; dl. Viorel SCRIPCARIU, Rector, Universitatea de Medicină și Farmacie ”Gr. T. Popa”; dl. Tudorel TOADER, Rector, Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza”; dl. Vasile VÎNTU, Rector, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară ”Ion Ionescu de la Brad”; dl. Cristian HADJI CULEA , Director, Teatrul Național ”Vasile Alecsandri”; dl. Bogdan BABICI, Director Grup Retail Raiffeisen Bank; d-na. Areta IVAȘCU, Director Regional Banca Transilvania; dl. Dumitru VIRTU, Director Executiv Regional BRD.
Vom avea deosebita plăcere de a audia prelegerea despre inginer și inginerie a dlui. academician prof. univ. emerit dr. ing. Bogdan SIMIONESCU, Vicepreședinte al Academiei Române, susținută în conferința publică desfășurată cu acest prilej.
Efortul de peste an al celor mai merituoși studenți ai Universității noastre va fi răsplătit cu premii acordate de Banca Română pentru Dezvoltare, filiala Iași.
1. VERDEȘ S.C. MIRUNA – ALEXANDRA, anul I, media de promovare: 9,86 – Facultatea de Automatică și Calculatoare
2. GHEORGHIU I. IOANA – ADRIANA, anul III, media de promovare : 9,93 – Facultatea de Inginerie Chimică și Protecția Mediului
3. PIȘTA M. RITA – CRISTINA, anul III, media de promovare: 10 – Facultatea de Construcţii şi Instalaţii
4. HRIȚUC ADELINA, anul II, media de promovare: 10 – Facultatea de Construcții de Mașini și Management Industrial
5. TRĂSNEA P.D. PETRU – DĂNUȚ, anul I, media de promovare: 9,86 – Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei
6. CAZAN I. NICUȘOR – FLORIN, anul II, media de promovare: 9,93 – Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată
7. CHIRIAC V. VASILICĂ, anul I, media de promovare: 9,76 – Facultatea de Hidrotehnică, Geodezie și Ingineria Mediului
8. HOHAN S. ANA – SARA, anul I, media de promovare: 10 – Facultatea de Mecanică
9. DUHAN M. MIHAI, anul III, media de promovare: 9,93 – Facultatea de Știința și Ingineria Materialelor
10. BOSTAN M. ELENA, anul II, media de promovare: 9,86 – Facultatea de Textile Pielărie și Management Industrial
11. DOHOTARIU D.V. IONUȚ, anul III, media de promovare: 9,78 – Facultatea de Arhitectură “G.M. Cantacuzino”
Vă așteptăm cu drag să pornim împreună cu succes în anul universitar 2016 – 2017, pe un drum fără ziduri și fără bariere!