Breaking News

Rosenborg Trondheim, pentru a 24-a oară campioană a Norvegiei

Echipa de fotbal Rosenborg Trondheim a cucerit cel de-al doilea său titlu consecutiv de campioană a Norvegiei și al 24-lea din istoria sa, cu cinci etape înainte de finalul acestui sezon, grație victoriei cu scorul de 3-1 înregistrată sâmbătă seara pe terenul rivalei Molde. Scorul a fost deschis de echipa gazdă, campioana en titre, prin Sigurdarson (min.32), însă Rosenborg a întors rezultatul prin golurile marcate de Mike Jensen (min.50 și 89) și Christian Gytknaer (min.62). Grație acestui succes, Rosenborg a acumulat 62 de puncte și nu mai poate fi ajunsă până la finalul sezonului de principalele sale urmăritoare, Brann Bergen și Odd Grenland, ambele cu câte 41 puncte. Gruparea din Trondheim mai are în palmares, pe lângă cele 24 de titluri naționale, și 10 Cupe ale Norvegiei, competiție pe care speră să o câștige și anul acesta, fiind calificată în semifinale, unde va întâlni formația Bodo/Glimt, pe 26 octombrie.