Breaking News

Dîncu: Din păcate, politica de dezvoltare a României a fost întotdeauna de tipul „stop and go”

Politica de dezvoltare a României a fost, din păcate, întotdeauna, de tipul „stop and go”, momentele de îngrijorare fiind urmate de lungi perioade de stagnare, spune vicepremierul Vasile Dîncu.

Potrivit lui Vasile Dîncu, dacă s-ar fi făcut în ultimii 25 de ani mai mult pentru consolidarea antiseismică, s-ar fi ajuns mult mai departe în direcția rezolvării acestei probleme.

„Cred că, dacă ne-am fi concentrat în ultimii 25 de ani mai mult pe această problemă, pe acest program, astăzi am fi mult mai departe. Din păcate, întotdeauna, politica de dezvoltare a României a fost de tipul ‘stop and go’, au fost momente de îngrijorare și după aceea au urmat (…) lungi perioade de stagnare”, a declarat Vasile Dîncu, marți, la RFI.

Dîncu a mai spus că se căută soluții pentru creșterea încrederii populației în aceste programe.

„Ritmul lent de consolidare (…), în cea mai mare măsură, este legat de populație, care nu acceptă intervenția în clădirile care sunt de clasa seismică I și, pe de altă parte, în unele locuri, chiar și de o mai slabă participare a autorităților locale. Dacă ne uităm, de exemplu, în București, în ultimii cinci ani, nici nu au fost bugete extraordinar de mari, dar nici n-au fost folosite. De exemplu, în 2010, la București, s-au folosit doar 54% din banii care au fost alocați, în 2014 — 0 (…) în 2015 — 21% (…) Am mărit bugetul pentru anul 2016 de cinci ori față de anul precedent și am luat în lucru 80 de clădiri de locuit multietajate. O mare parte dintre ele sunt în București”, a spus Dîncu.

El a adăugat că în locuințele cu risc seismic I locuiesc mulți oameni în vârstă, care au puține mijloace financiare. „Și, pe de altă parte, nici nu au încredere că vor putea să-și preia după aceea locuințele (…) într-o situație mai bună din punct de vedere seismic”, a precizat Dîncu.

Vicepremierul a explicat că sunt necesare modificări și în zona legislativă.

„Lucrăm (…) la o nouă Strategie pentru locuire (…) În momentul în care proprietatea colectivă (…) și siguranța populației sunt afectate, atunci trebuie găsite soluții, inclusiv mecanisme juridice, administrative, financiare care să permită evacuarea proprietarilor atunci când clădirea reprezintă un pericol public (…). Lucrăm la modificarea Ordonanței Guvernului 20 din 1994 (…). Lucrăm și la (…) o concepție națională de răspuns la seism și la un regulament de gestionare a tipului de risc care este cutremurul (…). Am început un program consistent de construcție a unor locuințe de necesitate, vom introduce și într-o nouă lege un program mult mai mare în această direcție”, a explicat Dîncu.

Acesta a precizat că, prin Inspectoratul de Stat în Construcții, se lucrează și la elaborarea unor norme suplimentare în ceea ce privește controlul construcției.

„Aceste programe vor avea niște termene foarte strânse și se va lucra într-un alt ritm decât se lucrează în general la noi, adică vor fi termene scurte (…). Există unele tehnologii de consolidare (…) cu populația înăuntru, deși acestea nu sunt cele mai frecvente (…) și nu sunt posibile peste tot”, a mai afirmat Dîncu.