Echipa de lucru a Colegiului Tehnic de Cǎi Ferate ”Unirea” Pașcani, care participă la Concursul Național pentru Liceeni Euroscola, a fost în această săptămână într-o vizită vizitǎ de lucru la Serviciul pentru imigrǎri Iași. Scopul vizitei a fost atât unul de informare asupra fenomenului migraţiei într-o Uniune Europeană care se confruntă cu o criză a refugiaților de proporții, cât și de găsire a unor soluții pentru a putea rezolva situaţia socială a celor nevoiţi sǎ-și pǎrǎseascǎ ţara. ”În acest sens, elevii s-au întâlnit cu domnul comisar-șef Sorin Gaiţǎ, care a acceptat sǎ le vorbească despre migraţie și modul în care autoritățile încearcă să gestioneze situația celor care, fiind victime ale săraciei, războiului sau din alte cauze, aleg Romania ca țara ce le poate oferi stabilitate, încredere și speranță într-un viitor mai bun. Tinerii participanţi s-au întors încântaţi de aceastǎ experienţǎ, dar au simţit și o strângere de inimǎ. Pentru orice serviciu administrativ din lume, imigranţii rǎmân niște date încadrate unor statistici care nu vor oglindi niciodatǎ drama individualǎ a fiecǎruia în parte”, a declarat prof. Elena Raicu, purtător de cuvânt al Liceului Tehnic de Căi Ferate ”Unirea” din Pașcani. Concursul Național pentru Liceeni Euroscola este anul acesta la cea de a IX-a ediție. Fiind lansat de către Biroul de Informare al Parlamentului European în România, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, acesta are ca temă „Criza refugiaților într-o Europa a valorilor”. Elevii sunt invitați să-si folosească creativitatea și să conceapă scenariul unei scurte piese de teatru pornind de la aceasta idee. Echipele de elevi care se vor clasa pe primele locuri vor fi invitate să participe la evenimentele „Ziua Euroscola” organizate la Strasbourg în anul 2017. (E.M.)