Breaking News

Guvernul și-a asumat răspunderea pentru șapte legi din pachetul financiar-bancar, convenit cu FMI

Guvernul, convocat în ședință extraordinară, a decis să-și asume răspunderea în fața Parlamentului pe șapte legi care se referă la sectorul financiar-bancar, dar și la convertirea în datorie de stat a creditelor de urgență oferite de către Banca Națională a Moldovei (BNM) celor trei bănci care au fost lichidate. Toate proiectele de legi au fost coordonate cu Fondul Monetar Internațional (FMI), care urmează să examineze în octombrie 2016 un nou program pentru Republica Moldova, informează MOLDPRES.

”Toate legile vor fi adoptate în formula validată de FMI. Mergem pe această formulă, de asumare a răspunderii, pentru că nu mai avem timp, a rămas o lună pînă la ședința comitetului executiv al FMI. Dacă mergem pe formula clasică nu vom reuși să adoptăm legile respective și să deblocăm finanțarea FMI și a Uniunii Europene”, a declarat prim-ministrul Pavel Filip.

Pachetul de legi cuprinde șapte proiecte privind redresarea și rezoluția băncilor, Depozitarul central al valorilor mobiliare, emisia de hîrtii de valoare în contul garanțiilor oferite BNM de către Guvern în anii 2014 și 2015 pentru creditele acordate celor trei bănci declarate falite, proiectele de modificare a Legii bugetului de stat, Legii bugetului asigurărilor sociale de stat și Legii fondurilor de asistență medicală.

Potrivit proiectului privind convertirea în datorie de stat a creditelor de urgență, se preconizează emiterea obligațiunilor de stat în sumă de pînă la 13 miliarde 583 milioane de lei pe o perioadă de pînă la 25 de ani, la o dobîndă efectivă de 5 la sută. Obligațiunile vor fi transmise Băncii Naționale a Moldovei.

Potrivit proiectului de rectificare a bugetului de stat, veniturile și cheltuielile la buget vor fi reduse cu 2 miliarde 65 milioane de lei. Deficitul este estimat la 4 miliarde 182 milioane de lei sau 3,15 la sută din Produsul Intern Brut. Datoria de stat internă va constitui la sfîrșit de an 21,7 milioane de lei, iar cea externă 32,4 miliarde, ceea ce reprezintă 40,8 la sută din PIB.

Bugetul asigurărilor sociale de stat va fi suplimentat cu 84 milioane de lei, potrivit proiectului asumat de Guvern.

După ultima vizită a reprezentanților FMI în Republica Moldova, premierul Pavel Filip a declarat în repetate rînduri că este convins că în luna octombrie Republica Moldova va avea un acord cu fondul.

Experții Fondului Monetar Internațional și autoritățile Republicii Moldova au ajuns la un acord în luna iulie la nivel de personal asupra unui program de reforme economice susținut de un aranjament de finanțare pe 3 ani prin intermediul Mecanismului de finanţare extinsă (EFF) și Mecanismului extins de creditare (ECF). Accesul la finanțare se propune a fi stabilit la un nivel de 75% din cota Moldovei la FMI (129 milioane DST, sau aproape 179 milioane dolari SUA). Acest acord la nivel de personal va trebui să fie aprobat de conducerea FMI și de Consiliul Executiv.

Există 16 condiții impuse de Fondul Monetar Internațional. Acestea se referă la domeniile fiscal, bugetar, financiar, bancar și energetic.