Breaking News

Pe 3 octombrie, senatorii vor fi în teritoriu la deschiderea noului an universitar

Senatul a aprobat, marți, programul de lucru al Camerei superioare a Parlamentului pentru săptămâna viitoare, senatorii urmând să fie prezenți pe 3 octombrie în circumscripțiile electorale la deschiderea noului an universitar.

Potrivit programului votat de plen, ziua de marți, 4 octombrie, se va desfășura conform programului unei zile de luni, cu lucrări în comisii, lucrări în grupurile parlamentare, Birou permanent și plen.

Pe 5 octombrie sunt programate lucrări în plen și în comisii, pe 6 — lucrări în comisiile permanente, iar pe 7 — senatorii vor fi în teritoriu.

Programul de lucru al Senatului pentru săptămâna viitoare a fost aprobat cu 71 de voturi ‘pentru’ și o abținere.