‘Zilele Culturii Maghiare din Timișoara’, sub semnul Capitalei Culturale Europene 2021

 

Prima ediție a „Zilelor Culturii Maghiare din Timișoara”, care se va desfășura în perioada 30 septembrie – 2 octombrie, va sta sub semnul Capitalei Culturale Europene 2021, susțin organizatorii.

„Vrem să includem acest eveniment pe agenda manifestărilor culturale care vor avea loc în Timișoara în anul 2021 și ne bucurăm, mai ales că am ajutat puțin și noi, să se obțină acest titlu, pentru că de la Primăria Budapesta au venit reprezentanți când aici a fost comisia de jurizare (pe 12 septembrie, n.r.) și au susținut proiectul Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021. Vrem să ne ajutăm reciproc. Până atunci, vom avea o agendă culturală foarte bogată, vom extinde acest eveniment și ca ofertă de program, și ca durată a lui — spre o săptămână”, a declarat pentru AGERPRES Tamas Peter, consulul onorific al Ungariei la Timișoara și președinte al Asociației Bastion, care organizează evenimentul.

Programe artistice și muzicale, o prezentare de preparate culinare cu specific unguresc, dansuri populare tradiționale și spectacolul de operă „Silvia, Prințesa Ciardașului” (E. Kalman), în deschiderea evenimentului, jucat în Piața Operei de un colectiv liric din Ungaria, vor fi pe agenda manifestărilor din acest an.

Fiind la început de drum, dintre zecile de invitați să prezinte meșteșuguri sau tradiții culturale și gastronomice maghiare, majoritatea vor veni din secuime, dar și din Ungaria și Voivodina, au precizat reprezentanții Asociației Bastion.

‘Dintre cei care vor veni cu meșteșuguri (olărit, sticlari, țesători) vor fi cu predilecție din secuime și din Voivodina și vor avea și ateliere în care îi vor învăța pe copii primele taine ale acestor meșteșuguri populare. Din Timișoara sunt cei care fac handmade, dar, pe ansamblu, vor fi 50% produse de handmade, cealaltă jumătate, reprezentanți ai meșteșugurilor autentice tradiționale’, a precizat pentru AGERPRES Valdman Kinga, membră a Asociației Bastion.

Organizatorii își propun ca prin aceste manifestări, comunitatea maghiară să se deschidă populației majoritare, dar și celorlalte etnii din regiunea Banatului, cunoscută a fi una ce poartă amprenta multiculturalității.

‘Eu am și origine germană și strămoși sârbi, iar multiculturalitatea a fost foarte importantă pentru mine întotdeauna. Dinadins punctez acest aspect, tocmai pentru a conștientiza faptul că aici suntem multe etnii și suntem în relații foarte bune. În urmă cu aproape un veac, în Timișoara era o populație germană foarte numeroasă. Sunt lucruri pe care nu trebuie să le uităm, ci să clădim pe ele mai departe lucruri frumoase, iar acolo unde fiecare cultură și nație își arată zestrea, devin interesante și pentru ceilalți’, a punctat consulul onorific al Ungariei la Timișoara, într-o conferință de presă.