Municipalitatea va aloca suma de 270.000 de lei pentru înființarea Poliției Călare

Printre cele mai importante puncte aflate pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Municipal (CLM) Iași, programată joi, 29 septembrie, începând cu ora 10.00, în Sala Mare a Primăriei, se numără rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului Iași, precum și repartizarea excedentului bugetar al municipiului. După cum a anunțat primarul Mihai Chirica, de rectificarea bugetară, în valoare de 15 milioane de lei, vor beneficia, în primul rând, educația (6 milioane de lei pentru plata salariilor profesorilor din învățământul preuniversitar ieșean) și Poliția Locală, care cu această ocazie va primi suma de 270.000 de lei, necesară pentru înființarea Poliției Călare. ”În această sumă intră, printre altele, cheltuielile cu achiziționarea celor șase cai, a harnașamentului acestora, precum și a uniformelor pe care le vor purta viitorii polițiști călare. De asemenea, tot în această sumă intră și specializarea persoanlului care va face parte din noua structură a Poliției Locale”, a declarat primarul.  Potrivit șefului municipalității ieșene, Poliția Călare va deveni operațională până la sfârșitul acestui an, noua structură având ca obiectiv asigurarea liniștii și ordinii publice în oraș. Printre avantajele înființării Poliției Călare se numără accesul mult mai facil al reprezentanților acestei structuri în zonele izolate, respectiv acolo unde utilajele clasice cu care se deplasează, de regulă, angajații Poliției Locale întâmpină greutăți atunci când trebuie să intervină pentru aplanarea unor conflicte. Alte proiecte de hotărâre, care urmează să fie dezbătute și supuse spre aprobare în ședința de joi a Legislativului local, se referă la alocarea sumei de șapte milioane de lei pentru realizarea eficienței energetice a Spitalului Clinic de Recuperare Iași, punerea la dispoziția Ministerului Apărării Naționale (MApN) a unei suprafețe de teren de 250 mp din domeniul public, pe strada Elena Doamna, în vederea asigurării căii de acces către Tribunalul Militar Iași, precum și semnarea acordul de înfrățire a municipiului Iași cu orașul Ungheni din Republica Moldova. (E.M.)