Primăria va construi 288 de locuințe în cartierul Grădinari

În cadrul ședinței de joi, 29 septembrie, consilierii locali urmează să dezbată și să supună spre aprobare, printre altele, indicatorii tehnico-economici privind construcția de noi locuințe în municipiul Iași. ”Este vorba despre un număr de 288 de apartamente, situate în zona Grădinari, cu o suprafață totală construibilă de 23.784 mp, investiție a cărei valoare se ridică la suma de 26 milioane de lei”, a anunțat, miercuri, într-o conferință de presă, primarul Mihai Chirica. Potrivit șefului municipalității ieșene, locuințele care urmează să fie ridicate în Grădinari vor fi destinate, pe de o parte, chiriașilor din spațiile Primăriei care stau în acest moment în imobile afectate de seism sau care se află într-o stare iminentă de auto-demolare (locuințe de necesitate), persoanelor defavorizate din punct de vedere social, precum și tinerilor. De remarcat că, în perioada următoare, în municipiul Iași urmează să fie construite alte 151 de apartamente de tip ANL, dintre care 72 de apartamente pe strada Smârdan și 79 de apartamente pe strada Fântânilor. Contractul pentru cele 72 de apartamente din strada Smârdan nr. 1-18 a fost semnat de ANL cu firma SC Construcții Unu SA Iași, în timp ce contractul pentru cele 79 de apartamente din strada Fântânilor nr. 35-41 s-a semnat cu firma SC Iasicon SA Iași. Potrivit autorităților locale, cel mai probabil, construcția celor 151 de apartamente ANL ar putea începe în primăvara anului viitor, durata de finalizare a investiției fiind de 24 de luni, locuințele urmând să fie construite prin credit ipotecar și nu închiriate. La sfârșitul lunii august, Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) a inclus municipiul Iași pe lista de priorități privind construcția de locuințe pentru tineri. Potrivit reprezentanților agenției, în perioada următoare, la Iași se intenționează construcția unui număr de 450 de locuințe ANL pentru tineri, o parte însemnată a acestora urmând să fie destinate specialiștilor din domeniul medical. (E.M.)