Secretarul general al Partidului Social Democrat (PSD), Liviu Dragnea, participa la Congresul Extraordinar in care se alege presedintele formatiunii, la Centrul Expozitional Romexpo din Bucuresti, sambata, 20 februarie 2010. INTACT IMAGES/Jurnalul National/Karina Knapek

Dragnea: Îi solicit președintelui să respecte Constituția și să se abțină în a se implica în competiția electorală

 

Președintele PSD, Liviu Dragnea, i-a solicitat joi șefului statului să respecte Constituția și să se abțină în a se implica în competiția electorală dintre partidele politice.

„Președintele Iohannis ne-a spus astăzi că, pentru dânsul, nu contează rezultatul alegerilor din 11 decembrie. Din declarația sa reiese că nu contează cum vor vota românii, ci doar cu ce partid va dori Dacian Cioloș să formeze viitorul guvern. Altfel spus, ceea ce decide amicul său e mai important decât ce vor decide mai bine de 18 milioane de români. Îi reamintesc domnului președinte ce scrie în Constituția României pe care a jurat cu mâna pe Biblie că o va respecta: ‘suveranitatea aparține poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere. Niciun grup și nicio persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu’. Așadar, îi solicit președintelui Iohannis să respecte Legea fundamentală a statului român și să se abțină de la a se implica în competiția electorală dintre partidele politice”, a scris Dragnea, pe Facebook.

Potrivit liderului PSD, viitoarea guvernare va fi constituită așa cum vor hotărî cetățenii prin vot.

„Experimentul „Guvernul meu” a eșuat. Românii decid, prin vot, cine să conducă această țară și cine le poate crea un viitor mai bun”, a susținut Liviu Dragnea.

Klaus Iohannis a anunțat joi că, după alegerile parlamentare din acest an, nu va nominaliza în funcția de premier o persoană independentă politic.

„După alegerile parlamentare nu voi nominaliza persoane independente politic pentru poziția de premier al României”, a precizat șeful statului, după ce a participat la reuniunea Biroului Grupului Partidului Popular European.

El a adăugat că premierul Dacian Cioloș va trebui să răspundă, în perioada următoare, dacă rămâne independent sau dacă își declară simpatia ori adeziunea pentru un partid politic.