În zilele de 1 și 2 octombrie, pe pista veche a Aeroportului Internațional Iași se va desfășura ultima etapă a Campionatului Național de Drift – ediția 2016, manifestare care va avea la start peste 50 de piloți din România și Bulgaria. Pentru buna desfășurare a evenimentului, la fața locului se vor afla mai multe echipaje de jandarmi și polițiști, în vederea asigurării măsurilor de ordine. Având în vedere posibilitatea participării unui număr mare de persoane, jandarmii vor acționa pentru prevenirea şi combaterea actelor de tulburare a ordinii, care pot afecta buna desfășurare a manifestării şi vor interveni, în caz de comitere a unor fapte antisociale, în vederea luării măsurilor legale. ”Buna desfăşurare a competiţiei, depinde şi de conduita spectatorilor, cărora le adresăm rugămintea să respecte următoarele reguli: să nu intre în locurile interzise pentru public, să nu depăşească zonele marcate şi îngrădite, să nu intre pe traseul de concurs pe timpul desfăşurării probelor, să se conformeze indicaţiilor organizatorilor şi a forţelor de ordine, în cazul în care sunt însoţiţi de copii, aceştia trebuie atent supravegheaţi”, precizează reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Iași, într-un comunicat de presă. Cetăţenii pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul forţelor de ordine publică, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărul unic de urgenţă 112. (E.M.)
Related Articles
Zeci de solicitări, adrese și petiții venite de la cetăţeni, înaintate instituțiilor publice de senatorul Dan Lungu
13 februarie 2020 15:08
Lucrarea “Nautilus” a sculptorului Vladlen Babcinețchi, vernisată în cadrul proiectului “Reziliență”
30 septembrie 2022 15:56
Ambasadorul Marii Britanii: Românii – o parte esențială din comunitatea noastră
28 august 2016 00:46
Check Also
Close
-
Viitorul Constanţa a câştigat Supercupa României7 iulie 2019 09:41