Deputatul Raluca Turcan, vicepreședintele Partidului Național Liberal (PNL) a declarat joi, pentru AGERPRES, că ar fi „foarte benefic pentru tot spectrul politic dacă premierul Cioloș ar avea opțiunea politică pentru PNL”.
„Abordarea președintelui Iohannis este fără cusur din punct de vedere democratic. În toate țările civilizate, guvernele de tehnocrați sunt excepții. Oamenii nu votează tehnocrați apolitici, ci partide. În toate țările cu puternică experiență democratică, candidează, își asumă răspunderea și sunt trase la răspundere guvernele politice. Așa se explică și așteptarea foarte mare care există la nivel public ca premierul Cioloș să facă o alegere politică, într-un sens sau altul”, a precizat Raluca Turcan.
Potrivit vicepreședintelui PNL, „în toată cariera sa, domnul Cioloș a beneficiat de o importantă susținere politică. Și când a devenit comisar european pe agricultură, și când a fost susținut pentru a deveni prim-ministrul Guvernului României. Ar fi foarte benefic pentru tot spectrul politic dacă premierul Cioloș ar avea opțiunea politică pentru PNL pentru că ar ridica ștacheta. Ar obliga și PSD să atragă la nivel de decizie persoane care nu sunt uzate, nu sunt compromise”.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat joi că, după alegerile parlamentare din acest an, nu va nominaliza în funcția de premier o persoană independentă politic.
„După alegerile parlamentare nu voi nominaliza persoane independente politic pentru poziția de premier al României”, a precizat șeful statului, după ce a participat la reuniunea Biroului Grupului Partidului Popular European, care are loc la București.
El a subliniat că, după alegerile parlamentare, România va avea un guvern politic.