Breaking News

Dragnea: Sediul PSD nu e Gara de Nord; avem o strategie pe care nu vrem s-o afle și ceilalți

Sediul central al PSD nu este Gara de Nord sau o autogară, iar partidul are o strategie de campanie care nu dorește să fie cunoscută de adversari politici, a declarat, joi, președintele formațiunii, Liviu Dragnea, menționând că au dispărut în sediu niște evidențe cu membrii de partid.

Acesta este unul dintre motivele pentru care a decis ca în sediul PSD să funcționeze doar echipa de campanie.

„Sigur, astea nu sunt date secrete, nu ne speriem. M-a deranjat foarte tare, dar principalul motiv pentru care am luat această măsură îl reprezintă dorința mea ca în sediul din Kiseleff să funcționeze echipa de campanie electorală. Or, au fost foarte multe situații în ultima lună când mă întâlneam cu tot felul de cetățeni mai tineri sau mai puțin tineri prin sediu, pe care nu-i cunoșteam. Pe unii îi și salutam, le dădeam bună ziua și nici măcar nu răspundeau. Și atunci am spus că la noi în sediu nu este Gara de Nord, nici măcar autogară. Este un sediu de partid — un partid responsabil, serios și respectat în care vreau să funcționeze doar cei care sunt implicați în campania electorală și atât”, a precizat Dragnea.

Întrebat dacă se teme de procurori că este ascultat, Liviu Dragnea a spus: „Nu mă tem nici de procurori, îi respect foarte mult, nu mă tem nici de serviciile secrete, nu cred că cineva se gândește că eu nu sunt ascultat. Nu cred, eu cel puțin nu mă gândesc sau sediul. Și nu cred că își permit să facă acest lucru. Noi nu avem de ascuns lucruri față de instituții ale statului, dar fiind într-o campanie electorală, înseamnă că suntem într-o competiție electorală, asta înseamnă că avem și adversari politici. Sigur că fiecare partid își face o strategie în limitele legii, o strategie pe care nu vrem să o afle și ceilalți, că s-a mai întâmplat, nu e nimic spectaculos”.