Breaking News

Mircea Dumitru despre ordinul privind școlile doctorale: Este o soluție de provizorat

Ministrul Educației, Mircea Dumitru, afirmă că autorizarea provizorie, pentru anul universitar 2016-2017, a școlilor doctorale care funcționează în cadrul universităților reprezintă o soluție de provizorat.

„Este o soluție de provizorat, venită din lipsa aplicării prevederilor legale care, în 2011, ofereau un răgaz de cinci ani pentru evaluarea și, respectiv, acreditarea școlilor doctorale. Prin acest ordin dăm posibilitatea înmatriculării noilor studenți doctoranzi, aceia care au fost admiși la studii în această toamnă. În scurt timp, vom reglementa și posibilitatea organizării, de către Instituțiile Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat (IOSUD), a examenelor de finalizare a studiilor doctorale. Iarăși, o soluție legală temporară”, a scris ministrul pe Facebook.

Dumitru afirmă că, în paralel, Ministerul Educației lucrează la elaborarea metodologiei de evaluare a școlilor doctorale, astfel încât procesul de acreditare să demareze în această toamnă.

Ministrul Mircea Dumitru a aprobat ordinul care stabilește cadrul legal pentru înmatricularea de noi studenți doctoranzi în anul universitar 2016 — 2017.

Conform unui comunicat de presă al ministerului transmis vineri AGERPRES, documentul autorizează provizoriu, pentru anul universitar 2016 — 2017, școlile doctorale care funcționează în cadrul instituțiilor de învățământ superior (incluse în anexa ordinului), urmând ca metodologia de autorizare provizorie, acreditare și evaluare periodică a școlilor doctorale, pe domenii, să fie aprobată prin HG, în conformitate cu prevederile Legii nr. 87/2006 privind asigurarea calității în educație.

Evaluarea școlilor doctorale este realizată de Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior (ARACIS) sau de o altă agenție de asigurare a calității din țară sau străinătate, înscrisă în Registrul European pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior (EQAR).