Premierul Republicii Belarus va efectua o vizită oficială la Chişinău

Prim-ministrul Republicii Belarus, Andrei Kobeacov, va întreprinde, în perioada 2–3 octombrie 2016, la invitaţia Premierului Pavel Filip, o vizită oficială în Republica Moldova, informează MOLDPRES cu referire la Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Executivului.

În cadrul vizitei, oficialul belarus se va întîlni cu conducerea ţării noastre, va participa la deschiderea Centrului de cultură belorusă la Chişinău şi va vizita Centrul de asamblare a troleibuzelor din cadrul ÎM Regia Transport Electric.

De asemenea, cu prilejul vizitei Premierului belarus la Chişinău, va avea loc reuniunea Comisiei interguvernamentale mixte pentru cooperare comercial-economică, dar şi Forumul economic moldo-belarus.