Fostul prim-ministru Victor Ponta a declarat, sâmbătă seara, că prima dată când a întâlnit-o „informal” pe Laura Codruța Kovesi a fost în anul 2011, într-o podgorie pe care Sebastian Ghiță o deținea la acea vreme între Ploiești și Mizil.
‘Prima dată în viața mea când m-am întâlnit cu doamna Kovesi într-un mod informal, nu vorbesc de evenimente, a fost la domnul Ghiță, nu acasă, (…) nu știu dacă mai are, avea o podgorie între Ploiești și Mizil. Acolo m-am întâlnit prima dată cu doamna Kovesi, în 2011, în mod informal. Sunt lucruri pe care le-am trăit, dar care nu cred, după ce ai avut o funcție importantă, să le mai spui, pentru că sunt lucruri personale. Categoric confirm. Cred că, în 2011, domnul Ghiță era mai prieten cu doamna Kovesi decât era cu mine, fiind acolo, la podgorie’, a spus Victor Ponta la Antena 3, într-o emisiune difuzată sâmbătă seara.
Laura Codruța Kovesi a declarat, vineri, într-o emisiune la Europa FM, că ‘nu am fost, nu sunt și nu voi fi prietenă cu inculpatul Sebastian Ghiță’.
Reacția procurorului șef al DNA a venit după ce deputatul Sebastian Ghiță a depus un autodenunț la Parchetul General în care susține că a participat la falsificarea unui raport prin care se arăta că teza de doctorat a Laurei Codruța Kovesi nu este un plagiat. Sebastian Ghiță a susținut că avea o relație foarte apropiată cu Kovesi, ‘fiind practic prieteni’.