Marian Munteanu, președintele partidului Alianța Noastră România (ANR), și-a prezentat, luni, candidatura pentru alegerile din decembrie, la cortul de campanie deschis la fântâna de la Universitate, menționând că obiectivul principal al ANR este acela de a intra în Parlament și că această formațiune politică va veni cu o garnitură puternică de candidați, pentru a oferi o alternativă” solidă, serioasă la actuala clasă politică.
„În acest loc, personal, îmi voi începe în curând acțiunea pentru București. (…) Voi candida în acest oraș, voi fi prezent aici, în acest loc, împreună cu colegii și prietenii noștri, pentru a ne întâlni cu ei, pentru a discuta, pentru a găsi împreună cele mai bune soluții și vreau să-i asigur pe toți că, dacă acum șase luni, în timpul campaniei pentru Primărie, s-au coalizat toți împotriva mea pentru a mă opri de la candidatură, de data asta nu mai au nicio șansă”, a precizat Munteanu.
El a adăugat că obiectivul ANR este să fie prezent în Parlament, într-un număr suficient de mare pentru a fi o voce puternică.
„Obiectivul nostru este să fim prezenți în Parlament, într-un număr suficient pentru a fi o voce puternică, pentru a obține oprirea vânzării pământului către străini, oprirea defrișărilor, a jafului și intervenția pentru modificarea Constituției, pentru ca nu cumva să se petreacă lucruri pentru a pune în primejdie identitatea românească și valorile creștine”, a susținut Munteanu.
Liderul ANR a mai precizat că speră să obțină între 8 și 12 procente în aceste alegeri: „Un procent pe care îl estimez, între un 8-10, 11%, poate 12%. Este un partid cu totul nou”.
În context, el a spus că ANR respinge „propaganda” cu privire la anumite sondaje care aruncă pe piață cifre „false”, dar și pe cea care se face cu privire la „așa-zisul curent naționalist”.
„Respingem propaganda care se face prin tot felul de mijloace de dezinformare cu privire la anumite sondaje care aruncă pe piață cifre false. (…) Resping propaganda care se face cu privire la un așa-zis curent naționalist, de extremă ș.a.m.d.. ANR este o mișcare patriotică, așa cum există asemenea mișcări în toată lumea civilizată. Marea problemă a României este jaful sistematic, minciuna și înșelătoria. De la scurgerile de fonduri, de la devalizarea bugetelor statului român prin tot felul de interpuși, prin tot felul de intervenții, mai mult sau mai puțin acoperite de politicieni, prin politici greșite de exploatare a tuturor oamenilor”, a afirmat acesta.
Cât privește strângerea de semnături, el a spus că s-au strâns peste 110.000.
„După estimarea de aseară, un pic peste 110.000 de semnături, noi dorim să strângem mai multe. Vreau să arăt această chichiță introdusă de politicienii de la partidele mari, care deși au anunțat că termenul limită pentru semnături este 27 octombrie, au introdus ei acolo, cum au obiceiul, că pentru a depune liste de candidaturi pentru Diaspora e nevoie să depui semnăturile pe 12 octombrie. Acest lucru în mod evident favorizează partidele mari, cu structuri în tot teritoriul”, a mai spus Munteanu.