O situație dintre cele mai jenante, mai ne cavalereşti, începe fie asumată în spațiul public românesc, fără a ca acesta să fi o trăsătură definitorie poporului de la ”gurile Dunării”, privit prin chiar și numai prin prisma analizei lui Constantin Rădulescu-Motru în ”Psihologia poporului român”, lucrarea de căpătâi a marelui savant. De regulă, românii sunt galanți, atenți cu doamnele, îngăduitori și, mai ales, plini de curtoazie, chiar dacă, în același timp, disputele între bărbați demonstrează o violență crasă, agresivitate și mai ales necruțare, mergându-se până la ”eliminarea adversarului”, evident fără regrete, cu zâmbetul pe buze, după motivația: à la guerre comme à la guerre.
În ultimii 26 de ani ne-am cam bădărănit. Am început să facem abstracție de genuri, să luăm realitatea ”dintr-o bucată”, să nu mai acordăm circumstanțe atenuante doamnelor, invocând gingășia, fragilitatea, amintindu-ne că în disputa dintre un buldozer și o floare ar fi descalificant să aclamăm victoria buldozerului. Și astfel ajunge, prin această metaforă, la femeie. La aceeași femeie care ne face să ne trezim în fiecare dimineață, multiplicându-l pe Don Quijote în tot atâția Cavaleri ai Tristei Figuri câtă populație masculină are planeta la zi. Femeia, ca atare, nu-și are clintit locul pe care îl stăpânește de milenii în spațiul relațiilor pe care o comunitate și le asumă, chiar dacă nu peste tot ea rămâne icoana la care bărbatul se închină.
Virusul care a reușit să modifice acest echilibru milenar ține mai mult de spiritul de egalitate, de invadatorul egalității de șanse, care de fapt a produs efecte contrare, reducând și nicidecum multiplicând valorile acordate femeii. Din postura celei are absoarbe toată atenția, toate imnurile și odele iubirii, femeia a ajuns să fie un ”partener egal”, prin diminuarea drastică a atenției și mai ales a efortului dedicat ei. S-a încercat și s-a reușit această aplatizare, această uniformizare a interesului față de cei doi, față de bărbat și față de femeie, față de mascul și față de femelă, prin dislocarea stratului gros de admirație, pe care femeia îl avea sedimentat de milenii de gesturi servile, batiste sau eșarfe aruncat și prinse în turnirele Evului Mediu, dar și interesele statelor lumii fluidizate în nopțile petrecute în alcovurile puterii.
Astfel, astăzi femeile au ajuns să conducă lumea în direct, prin ieșirea în fața națiunilor, vezi Angela Merkel, Hillary Clinton, Theresa May, pentru a da doar aceste trei exemple de femei puternice, pe care timpul prezent le recunoaște și le acordă o șansă maximă pentru a-și demonstra competența, priceperea și mai ales forța de a conduce Germania, SUA, respectiv Anglia, marile puteri ale lumii actuale.
O dată cu intrarea femeii în arena cu lei, pe câmpul de luptă, acolo unde nu mai există menajamente, unde este permisă, cu titlul de ”scop care scuză mijloacele”, orice fel de lovitură, mai mult sau mai puțin crescută în spiritul fair play-ului sportiv, asistăm la un măcel dizgrațios, la o punere a călcâiului pe aorta, de altfel delicată și feminină, a sexului slab, rămas în această formulă doar din anumite inerții și considerente misogine.
Laura Codruța Kovesi, șefa Direcției Naționale Anticorupție, a fost prinsă în colț, înghesuită în cel mai golănesc stil posibil, de o parte din bărbații de frunte ai țării, cu care, se pare că, aceasta ar fi avut cândva și relații normale, civilizate, de amiciție, dacă nu de prietenie. NU aș dori să discut despre ce le-a făcut ea acestor Cavaleri ai Tristei Figuri. S-ar putea că gesturile și acțiunile ei să suporte critici, chiar nemiloase. Ceea ce este important și în același timp deranjant este reacția mârlănească a atacanților, de a o pune în situații jenante pentru o femeie în care se arunc cu pietre, amintindu-ne de practica lapidării în piețele publice. Existau cu siguranță și alte metode prin care Laura Codruța Kovesi ar fi putut fi forțată să răspundă dacă a plagiat sau nu o teză de doctorat, dacă a participat sau nu la modificarea raportului tehnic al comisiei care ar fi trebuit să dea acest verdict în cunoștință de cauză.
Ceea ce s-a întâmplat în spațiul public, prin asmuțirea dulăilor (Ghiță, Ponta, Băsescu et.comp. țuțării acestora) asupra Laurei Codruța Kovesi, doar pentru că acesta îi tot arestează sau încearcă să-i aresteze la foc automat, nu mi se pare o atitudine care le servește acestora, cu atât mai mult cu cât postura de victimă a șefei DNA dezvoltă în mentalul colectiv o admirație și o susținere din ce în ce mai greu de ignorat.
ADI CRISTI