Federația Sanitas a strâns peste 35.000 de semnături la nivelul țării pentru declanșarea grevei generale, care ar urma să aibă loc pe 31 octombrie, în cazul în care revendicările sindicaliștilor nu sunt soluționate, a declarat, marți, prim-vicepreședintele Federației Sanitas, Marius Sepi.
Potrivit acestuia, în data de 12 octombrie are loc o grevă japoneză, pe data de 19 o grevă de avertisment cu întreruperea activității timp două ore și în data de 31 octombrie are loc greva generală.
De asemenea, Marius Sepi a spus că sindicatul a luat legătura cu toți parlamentarii din comisiile de specialitate și că au fost făcute amendamente astfel încât să fie amendate ordonanțele 20/2016 și 43/2016.
Aproximativ 200 de sindicaliști, membri ai Federației Sanitas, pichetează marți, între orele 11:00 și 13:00, sediul Ministerului Sănătății.
Aceasta este a treia acțiune de pichetare din cadrul ciclului denumit generic „O marți a Sanitas”, care presupune organizarea în fiecare zi de marți a unei astfel de acțiuni.