CINE SĂ FIE NEBUNUL ACELA

Intrăm puternic în toamnă. Vijelios, fără nici o speranță de revenire. Așa cred unii, chir dacă alții ne încurajează spunându-ne că acest val de frig și de ploi este doar un element pasager.  Succesiunea anotimpurilor a ajuns să se facă de la o zi la alta. Azi e vară, mâine e toamnă și poimâine e iarnă. Viteza cu care suntem obligați să trecem de la un anotimp la altul este aceeași cu care reușim să traversăm viața de la naștere spre moarte, fără ca să ne dăm seama dacă am ars etape sau dacă am uitat să mai trăim, așa cum ne-am propus cândva sau cum am văzut la alții.

Avem nevoie de un sistem de referință stabil, care să reziste până la o decizie finală, fără alte modificări, fără alte upgradări. Să avem o cumpănire egală pentru toți, astfel încât modelul să fie sursă de inspirație, dar și de evaluare.

Societatea românească de azi se confruntă cu probleme reale, grave și decisive pentru viitorul nostru imediat, chiar dacă atenția publică este canalizată spre tot felul de șmecherii și teme false de dezbatere, dar senzaționale prin spectaculozitatea lor, cum ar fi plagiatul la demnitarii României.

Nu mai avem timp să ne îngrijim metastaza în care a ajuns economia românească, acest motor recunoscut al prosperităţii, pentru că trebuie să ne consumăm energiile creatoare întru găsirea unor explicații ridicole despre plagiatul unuia sau a alteia, plagiat ce nu mai poate influența cu nimic coșul zilei sau pasul următor spre o viață mai bună. Nu spun că putem fi așa bine mersi cu un hoț în fruntea noastră sau cu un hoț care joacă rolul apărătorului legalității, dar este timpul să nu ne mai îngrămădim ca oile și să blocăm drumul, doar pentru a întregi numărul de gură cască, această parte neproductivă a societății, recrutată din paradigma ”mulți, dar proști”.

Avem nevoie de un conducător care să știe să separe spectaculosul de esențial, grâul de neghină, zgura de metalul topit. De un conducător care să ne cheme, să ne adune, să ne ceară să fim mai întâi uniți și mai apoi învățați să tragem la căruță în aceeași direcție. Acesta este rolul fundamental al conducătorului credibil și necesar. Să-și unească poporul, să-l pună la munci în folosul comunității, atunci când simte că dintr-o parte sau alta apar excese de personalitate, din categoria celor care fac rău, care dezbină, care împrăștie poporul pe arătură, la vrem de recoltat, doar pentru ca figura lor să iasă în față, să fie sub lumina reflectoarelor.

Acest tip de conductor nu am reușit să-l avem. Toți cei care ne-au condus și care ne conduc s-au născut din sintagma ”eu voi ieși din politică doar cu picioarele înainte”, ceea ce ne face să credem că acest tip de conducător și-a rezervat funcția și va face tot posibilul să rămână în ea, indiferent de performanțele muncii sale. El este totul, el este unicul, el este cel de neînlocuit, el este Cavalerul Tristei Figuri, fără de care Andaluzia ar pierii, în războiul cu Morile de Vânt.

Această confiscare a destinului nu ne face bine, nouă, tuturor, mulțimii, prostimii, celor care nu ne-am învățat minte nici după un sfert de veac de încercări că nu mai putem să mizăm pe zâmbetele multicolore ale politicienilor, dar nici fără aceștia nu putem trăi. Suntem puși în situația de a fi ”nici îmbrăcați, nici dezbrăcați, nici călare, nici pe jos”.

Cineva dintre noi, dintre cei mulți, cineva care este mai mult nebun decât sănătos, ar putea să ne fie salvarea. Ar putea să ne scoată la liman, să ne pună pe drumul cel bun. De ce avem nevoie de un nebun care să ne salveze?! Poate și pentru că orice om cu mintea teafără s-ar lăsa momit de mirajul funcției, îndrăgostindu-se de ea iremediabil, fiind în stare ”să facă moarte de om” pentru a nu o pierde din mâini sau, mai precis, de sub părțile moi ale trupului. Un astfel de om există peste tot, doar că nimeni nu s-a gândit la el. Mulți cred că este riscant să dai nebunului cuțitul și pâinea în mână sau sticla de benzină și chibriturile.

Ceea ce știm cu toții, acum, după ce am tot încercat soluții până la epuizarea acestor, din categoria bunului simț sau chiar a șmecheriei, după ce am sesizat că în opoziție oamenii sunt normali, gândesc pozitiv, pentru ca ajunși  la putere să devină la rândul lor fiare, doar un om altfel decât au fost cei de până acum, ne mai poate oferi o speranță. Doar o speranță care să ne pună să lucrăm în normalitatea așteptărilor. de altfel declarate, de a trăi mai bine decât am făcut-o până acum. Doar atât și ar fi mai mult decât suficient. Cine să fie nebunul acela?

ADI CRISTI