Guvernul ar putea să plătească diferenţa de 10 milioane euro pentru opera lui Brâncuşi, Cumintenia Pământului

 

Guvernul a pregătit, potrivit unor surse guvernamentale, un proiect de ordonanţă de urgenţă care prevede completarea până la 11 milioane de euro, de la bugetul de stat, a sumelor pentru cumpărarea Cuminţeniei pământului şi prelungirea campaniei de donaţii până la 31 octombrie 2019.Potrivit proiectului de OUG, publicat de Ministerul Culturii, măsura este necesară ”pentru a nu pierde posibilitatea unică de a achiziţiona acest bun de valoare culturală extraordinară”, având în vedere că, până la 30 septembrie 2016, sumele donate nu ating echivalentul în lei a 6 milioane euro.

Campania de susţinere a subscripţiei naţionale pentru achiziţia sculpturii, lansată oficial de către Guvenul României şi Ministerul Culturii în luna mai, s-a derulat până la 30 septembrie, suma totală care trebuia strânsă fiind de şase milioane de euro, din care s-au strâns 1.163.034 de euro.

”Diferenţa între sumele donate şi virate în conturile prevăzute la art.3 alin (1) şi suma echivalentă în lei a 6 milioane euro va fi asigurată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii, iar campania de strângere a donaţiilor va fi reluată şi se va derula până la data de 31 octombrie 2019, în scopul asigurării reîntregirii fondurilor alocate de la buget. Facilităţile fiscale, condiţiile şi procedurile prevăzute la art. 2, art. 3 şi art. 3¹ se aplică în mod corespunzător şi pentru noua campanie până la 31 octombrie 2019”, se arată în proiectul de OUG.

În document se mai arată că în situaţia în care, din orice motiv, până la data de 30 noiembrie 2016, statul român nu dobândeşte dreptul de proprietate liber de orice sarcini asupra bunului cultural mobil prevăzut la art. 1, se dispune închiderea campaniei iar sumele colectate în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se restituie donatorilor.

Premierul Dacian Cioloş declara vineri, în ultima zi a campaniei, că peste 100.000 de români au donat peste 1 milion de euro şi că, în aceste condiţii, guvernul ar putea prelungi campania de subscripţie publică pentru achiziţionarea operei lui Brâncuşi.