Atanasiu: PNL nu va face alianțe pre-electorale

 

PNL nu va face alianțe pre-electorale, ci doar post-electorale, mai puțin cu PSD-ul, a declarat joi, la Buzău, în cadrul unei conferințe de presă, prim-vicepreședintele PNL, Teodor Atanasiu.

Potrivit acestuia, PNL va colabora doar „cu partidele care doresc să nu-și depună candidaturi, cum a fost cazul partidului d-lui Fenechiu (PND-n.r)”.

„Dl. Daniel Fenechiu va candida pe listele PNL ca și membru al PNL și îi va reprezenta pe cei care o să-l sprijine în campanie fără să-și depună candidaturi și vor sprijini campania PNL”, a declarat sursa citată.

Teodor Atanasiu susține că, „în schimb, PNL va face alianțe post-electorale”.

„Previziunea este clară, în Parlament vor intra PSD, PNL, Salvați România și UDMR, iar liberalii sunt dispuși să facă alianțe cu aceste partide, mai puțin cu PSD-ul’, a precizat prim-vicepreședintele PNL.