Partidul Civic Maghiar (PCM) va primi două locuri eligibile pe listele UDMR, unul în județul Covasna și celălalt în județul Mureș, a declarat joi, la Arad, într-o conferință de presă, președintele formațiunii politice, Kelemen Hunor.
„Este o premieră faptul că vom merge în alegeri împreună cu PCM-ul, faptul că oferim acestui partid două locuri eligibile pe listele noastre, ei urmând să candideze sub sigla UDMR Am mai făcut anul acesta încă un pas prin care încercăm să întărim solidaritatea internă, lucru pe care îl consider extrem de important. Nu este însă vorba de o alianță, ci de un acord pe care l-am parafat săptămâna trecută, în urma căruia PCM va primi două locuri eligibile pe listele noastre, unul în județul Covasna și unul în județul Mureș”, a precizat Kelemen Hunor.
Liderul UDMR a menționat că, în acest an, conducerea partidului a decis să ofere un loc eligibil unuia dintre județele de unde Uniunea a primit în fiecare an electoral voturi, dar nu are șansa de a trimite un reprezentant în Parlament.
„Am oferit locul 4 pe lista pentru Camera Deputaților din județul Harghita, un loc eligibil în opinia noastră, unui coleg din județul Sibiu, care a condus mai mulți ani organizația UDMR din municipiul Sibiu. Mesajul pe care ne-am dorit să îl transmitem prin această candidatură a fost acela al creșterii solidarității interne în cadrul comunității maghiare din România. De asemenea, am dorit să transmitem faptul că UDMR este deschis colaborării cu oricare formațiune politică maghiară din România. Adică noi deschidem poarta și credem că, la alegerile parlamentare din decembrie, competiția trebuie adusă în interiorul UDMR-ului pentru că într-o altă competiție nu va câștiga niciuna dintre formațiunile politice și nici comunitatea maghiară nimic în plus”, a mai spus Kelemen Hunor.
Kelemen Hunor este prezent la Arad pentru a lua parte la manifestările comemorative ocazionate de împlinirea a 167 de de la data executării de către trupele habsburgice a celor 13 generali, conducători ai Revoluției de la 1848-1849, precum și de împlinirea a 125 de ani de la data inaugurării Statuii Libertății, operă a sculptorului Zala Gyorgy, din Budapesta, ridicată în memoria celor 13 generali.
Cu prilejul împlinirii a 125 de ani de la inaugurarea Statuii Libertății, asociația cu același nume, condusă de Kiraly Andras, a realizat o medaliei aniversară, realizată în 300 de exemplare la Monetăria Statului din Budapesta. Medalia a fost oferită unor instituții din România și Ungaria, foștilor premieri care au condus Guvernul între anii 1999 și 2004 ș altor personalități.