Legea prin care 24 ianuarie a fost declarată zi liberă nelucrătoare a fost promulgată de Iohannis

 

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea prin care 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române, devine zi liberă nelucrătoare.

Camera Deputaţilor a adoptat iniţiativa la începutul lunii septembrie cu 209 voturi ”pentru”, 4 ”împotriva” şi 2 abţineri.

Proiectul de lege depus de mai mulţi parlamentari PSD modifică alineatul 1 al articolului 139 din Legea nr.53/2003 privind Codul Muncii.

Astfel, data de 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române este declarată zi nelucrătoare adăugându-se celorlalte sărbători legale – 1 şi 2 ianuarie; prima şi a doua zi de Paşti; 1 mai; prima şi a doua zi de Rusalii; Adormirea Maicii Domnului; 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României; 1 decembrie; prima şi a doua zi de Crăciun.

Codul Muncii mai prevede şi două zile libere pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.

Iniţiativa legislativă a fost respinsă de Senat şi nu a fost sprijinită de Guvern în plenul Camerei Deputaţilor.